Întrebat dacă nu exclude posibilitatea unei apropieri de Traian Băsescu, Klaus Iohannis a precizat: „Nu exclud să facem o opoziție care în anumite puncte coincide cu punctul de vedere al altor partide. Da!”.
Pentru PNL va veni o perioadă de opoziție, în care va fi cel puțin la fel de activ în spațiul public și în care va veni cu soluții proprii pe care le va propune electoratului, a subliniat Iohannis, completând că speră ca acestă perioadă de opoziție să fie „relativ scurtă”.
În schimb, Klaus Iohannis exclude posibilitatea de a face o rocadă cu Crin Antonescu în tandemul președinte-premier vizat în cursa liberală pentru Cotroceni. „Teoretic, se poate construi orice fel de scenariu. Îmi doresc să îl sprijin pe Crin Antonescu, el e candidatul PNL și al meu. Îl voi sprijini, nu îl voi înlocui”, a declarat primarul Sibiului. El a precizat că exclude practic această ipoteză. „Ea poate fi construită doar teoretic”, a adăugat Iohannis.