Klaus Iohannis merge miercuri la Sofia, într-o vizită oficială. Discuții cu președintele Bulgariei despre aderarea la Schengen

Data publicării:
World News - September 17, 2018
Președintele Klaus Iohannis merge într-o vizită oficială în Bulgaria, la invitația președintelui Radev. Foto: Profimedia Images

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua miercuri o vizită oficială la Sofia, la invitația Președintelui Rumen Radev, anunță Administrația Prezidențială. Cei doi vor semna o declarație comună pentru ridicarea relației dintre România și Bulgaria la nivel de Parteneriat Strategic.

„Vizita are loc în continuarea dialogului susținut la nivel înalt dintre România și Bulgaria, atât în ceea ce privește cooperarea bilaterală, cât și în plan european și euroatlantic, având în vedere mai ales provocările de securitate generate de războiul din Ucraina. Punctul central al vizitei va fi ridicarea relației româno-bulgare la nivel de Parteneriat Strategic, prin semnarea de către Președinții României și Bulgariei a unei Declarații comune în acest scop. Parteneriatul Strategic este rezultatul interesului reciproc al României și Bulgariei, ca state vecine și prietene, de intensificare a cooperării în numeroase domenii de interes comun, și stabilește direcțiile de dezvoltare viitoare a cooperării româno-bulgare.

Declarația de Parteneriat Strategic prevede intensificarea dialogului politic bilateral, încurajarea schimburilor economice și a cooperării transfrontaliere, îmbunătățirea conectivității și a infrastructurii dintre cele două țări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securității energetice, promovarea energiei verzi. De asemenea, Declarația se referă la cooperarea în domeniul afacerilor europene, precum și la colaborarea întărită în domeniile apărării și securității, în contextul dificultăților numeroase provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a asigura susținerea în continuare a Ucrainei, întărirea Flancului Estic al NATO și restabilirea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre”, transmite Administrația Prezidențială.

Printre subiectele de pe agenda de discuții a celor doi șefi de stat se află dezvoltarea schimburilor economice și a investițiilor, analizarea stadiului proiectelor transfrontaliere dedicate îmbunătățirii infrastructurii fluviale și rutiere, precum și avansarea proiectelor în domeniul energetic, menite să crească independența și securitatea energetică a celor două țări.

De asemenea, cei doi șefi de stat vor discuta și despre obiectivul comun „al aderării României și Bulgariei” la Schengen.

„Președintele Klaus Iohannis și omologul său bulgar vor discuta și despre obiectivul comun al aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen și vor reconfirma hotărârea fermă de a continua demersurile în vederea adoptării unei decizii pozitive în cursul acestui an. De asemenea, cei doi înalți oficiali vor aborda și aspecte legate de combaterea migrației ilegale și protejarea mai eficientă a frontierelor externe ale Uniunii Europene, pornind de la deciziile adoptate la Consiliul European din februarie. Războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și consecințele acestuia, alături de sprijinul susținut pentru Ucraina și Republica Moldova, se vor afla pe agenda celor doi lideri. Va fi abordat, totodată, stadiul pregătirii Summitului NATO de la Vilnius”, mai transmite Administrația Prezidențială.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”