Klaus Iohannis: Conflictul militar din vecinătatea graniţelor noastre ne aminteşte de ororile războiului

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis inainte de face declaratii
Administraţia Prezidenţială a anunţat marţi că preşedintele Klaus Iohannis merge la ora 15.00 la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti. Foto: Profimedia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Centenarului Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti, în care aduce un omagiu tuturor înaintaşilor noştri care s-au jertfit pentru ţară, dar face referire şi la conflictul din Ucraina, care ne aminteşte ororile războiului şi datoria de a consolida capacitatea de apărare a României.

"În urmă cu 106 ani, a început, la Mărăşeşti, cea mai importantă bătălie din campania anului 1917 din Primul Război Mondial, când Armata Română, cu sprijinul aliaţilor, a reuşit să oprească ofensiva Puterilor Centrale, stabilizând frontul pentru întreaga durată a războiului. Această importantă victorie militară a fost obţinută însă cu preţul unor mari sacrificii de vieţi omeneşti, în memoria cărora au fost ridicate mausolee şi monumente, precum cele de la Mărăşti, Oituz şi Mateiaş, care glorifică eforturile şi jertfa soldaţilor români din Primul Război Mondial", a afirmat şeful statului, în mesajul transmis de Administraţia Prezidenţială.

El a amintit că la şase ani de la bătălie, pe 6 august 1923, la iniţiativa Societăţii Femeilor Ortodoxe din România, a început construcţia Mausoleului de la Mărăşeşti, ampla lucrare finalizându-se în anul 1938. "Astăzi, la 100 de ani de la inaugurarea acestui grandios monument, unde sunt înhumate osemintele a peste 5.000 de ofiţeri şi soldaţi români, aducem un pios omagiu tuturor înaintaşilor noştri care s-au jertfit pentru România, sub faldurile Drapelului Tricolor, şi au făcut, astfel, posibilă existenţa şi dezvoltarea statului naţional şi unitar român şi a României independente, libere şi democratice în care trăim în prezent. Păstrând vie memoria eroilor noştri, ne plecăm cu respect în faţa acestui grandios edificiu şi preţuim devotamentul soldaţilor noştri pe câmpul de luptă", a adăugat preşedintele Iohannis, citat de Agerpres.

Totodată, conflictul militar din Ucraina ne aminteşte ororile războiului şi datoria de a consolida capacitatea de apărare şi rezilienţa a ţării, a menţionat preşedintele României.

"România de astăzi, stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, este pilon de stabilitate regională şi un important furnizor de securitate în Europa de Sud-Est, care beneficiază de cele mai solide garanţii de securitate din istoria sa. Conflictul militar din vecinătatea graniţelor noastre ne aminteşte, o dată în plus, ororile războiului şi, totodată, datoria de a consolida capacitatea de apărare şi rezilienţa României. De asemenea, ţara noastră este şi va rămâne alături de aliaţi şi parteneri în apărarea valorilor pe care le împărtăşim. Glorie eternă eroilor noştri! Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toţi martirii neamului!", mai spune preşedintele Klaus Iohannis, în mesaj. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge bine pe toate planurile
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...