Klaus Iohannis candidează la conducerea PNL. Ludovic Orban: M-am pregătit pentru asta, dar renunţ şi îi acord sprijinul meu

Data publicării:
Klaus Iohannis-Mfax-1

ACTUALIZARE 15.09. „Mi-am reafirmat intenţia de a candida la conducerea PNL. Nu ştiam atunci că Klaus Iohannis îşi va depune candidatura. Deşi m-am pregătit în toată această perioadă pentru a conduce PNL, deşi ştiu că am în PNL şi în afara lui foarte mulţi susţinători, am luat decizia de a-mi retrage candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL. Klaus Iohannis este cea mai bună variantă. Decizia sa de a conduce PNL în perioada viitoare decisivă pentru România e una bună pentru România şi pentru PNL. Îi acord întreg sprijinul meu”, a declarat Ludovic Orban.

ACTUALIZARE 14.38. „Am anunţat că voi candida la preşedinţia PNL, am cerut o derogare de vechime pentru a fi în această poziţie. Cred că reacţia colegilor a fost una foarte bună”, a spus Klaus Iohannis.

„Am fost foarte supărat pe rezultatul la europarlamentare din Sibiu, e altă discuţie. Acum vorbim cum continuă PNL, cred că va continua foarte bine. Avem toate şansele să mergem mai departe foarte bine şi să câştigăm. Probabil la sfârşitul lunii iunie vom organiza congresul. Cred că dreapta trebuie să discute şi să caute o formulă pentru un candidat puternic care să câştige”, a declarat Klaus Iohannis.



Klaus Iohannis a primit în cadrul Delegaţiei Permanente derogarea de vechime pentru a putea candida la şefia PNL.

În urmă cu două zile el şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL, în urma rezultatelor de la alegerile europarlamentare de duminică.

Delegaţia Permanentă a PNL s-a întrunit, la Parlament, de la ora 14.00, pentru a stabili data Congresului Extraordinar al partidului, eveniment la care ar trebui ales viitorul şef al formaţiunii.

Liberalul Sorin Frunzăverde a declarat că îl vede pe Crin Antonescu în continuare preşedinte al PNL şi prezidenţiabilul comun al dreptei unite.

PNL va începe la ora 17.00 negocierile alături de PDL, după ce ieri au existat primele discuţii între Crin Antonescu şi liderul Forţei Civice, Mihai –Răzvan Ungureanu.

Astăzi, Biroului Permanent Naţional al PDL a votat pentru alianţă cu liberalii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
O mamă din Ucraina, violată și torturată de 15 torționari ai lui Putin, a fost condamnată la 18 ani de...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025