Iohannis, atac la Guvern: „România nu merită asemenea politicieni lipsiți de responsabilitate față de țară!”

Data actualizării: Data publicării:
klaus-iohannis-declararea-municipiului-iasi-capitala-istorica-a-romaniei

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Iaşi, că „România nu merită asemenea politicieni lipsiți de responsabilitate față de țară!”. Președintele a mai spus că „guvernanţii au preferat o hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă”, în loc să fie uniţi în jurul interesului naţional. Totodată, șeful statului a adăugat că „Iașul nu merită să ajungă un oraș al investițiilor mereu promise și amânate”, făcând referire la autostrada A8 și spitalul regional. Discursul a fost ținut cu o zi înainte de împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Discursul integral al președintelui Klaus Iohannis, la Iași:

„Mulțumesc, domnule Primar General,

Felicitări Iașului!

Excelențe,

Doamnelor și domnilor,

Mă bucur să mă aflu în mijlocul dumneavoastră pentru a celebra împreună 160 de ani de la prima unire a românilor și pentru a evoca și cinsti memoria marelui artizan al modernizării țării, Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza.

Iașul a fost locul apropierii Moldovei de civilizația și valorile occidentale. De altfel, Moldova a fost prima dintre provinciile românești care a aderat la idealurile Revoluției de la 1848. Actele domniei lui Alexandru Ioan Cuza, ca și contribuția politică a principalului său colaborator, Mihail Kogălniceanu, își au izvorul în idealurile revoluționare de la 1848. Dreptate și frăție a reprezentat prima deviză a Tricolorului, inspirată de idealurile Revoluției franceze.

Unirea principatelor române și angajarea societății românești pe calea reformelor democratice, de inspirație occidentală, s-au dovedit obiective inseparabile ale aceluiași proces istoric.

Doamnelor și domnilor,

Evocând prima unire a românilor, nu doar prețuim viziunea și faptele de la 1859, dar, totodată, punem în lumină viabilitatea opțiunii politice și a angajamentului popular al acelor vremuri.

Atunci, ca și la 1918 ori astăzi, românii au înțeles că unitatea națională este singura cale spre o societate modernă, a cărei trăinicie se bazează pe respectarea drepturilor cetățenești și pe garantarea egalității tuturor în fața legii.

Înaintașii și-au dorit pentru viitorul națiunii o țară a integrității, o țară a oamenilor liberi și educați, și din aceste aspirații s-a născut energia populară care a făcut posibilă Unirea Principatelor. Sunt aspirații la fel de valabile și astăzi.

În 1859, istoria a consemnat un prim proiect de țară, care cuprindea reforma agrară, reforma învățământului, modernizarea instituțiilor publice și a infrastructurii. Omagiindu-l pe Alexandru Ioan Cuza, nu uităm că fiecare generație are oportunitatea de a întări edificiul unității naționale prin proiectele sale proprii.

Politicienii, elitele la modul general, au datoria de a se prezenta în fața cetățenilor și a istoriei cu obiective și cu rezultate. Când e vorba de a genera noi energii, de a moderniza societatea, cum s-a întâmplat după Unirea Principatelor, educația și infrastructura trebuie să fie prioritățile unei guvernări responsabile.

Din păcate, la 160 de ani de la momentul pe care îl sărbătorim astăzi, în locul unirii în jurul interesului național și al integrării depline în Europa, guvernanții au preferat o hărmălaie populistă și o jalnică țopăială legislativă și administrativă.

În locul unei viziuni coerente, care să asigure României o dezvoltare sustenabilă, actualii guvernanți periclitează viitorul țării printr-o avalanșă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase.

România nu merită asemenea politicieni lipsiți de responsabilitate față de țară! Nici Iașul, cu moștenirea sa istorică, nu merită să ajungă un oraș al investițiilor mereu promise și amânate, mai ales când vorbim despre proiecte vitale, precum autostrada ori spitalul regional.

Unirea din urmă cu 160 de ani ne obligă să facem totul pentru a reda speranța românilor într-un viitor în care țara să fie bine guvernată, iar cetățenii respectați.

Doamnelor și domnilor,

Pentru Iași, trecutul este o resursă, iar istoria acestor locuri vă dă încredere în opțiunile dumneavoastră și energie în atingerea obiectivelor pe care vi le-ați propus.

De-a lungul vremii, cărturarii ieșeni au contribuit la transformarea învățământului în liantul care a desăvârșit pe plan spiritual și intelectual unificarea politică a teritoriilor românești.

La doar un an după unirea principatelor, aici apărea prima universitate modernă de pe teritoriul țării noastre. Ați rămas un vector de transformare către un sistem de educație adaptat nevoilor secolului XXI și vă mulțumesc, cu această ocazie, pentru parteneriatul dumneavoastră constant în cadrul proiectului România Educată.

Doamnelor și domnilor,

Pentru Iași, a fi Capitală istorică nu înseamnă a privi cu melancolie spre trecut, ci a-și reîncărca energiile pentru dezvoltarea sa ca metropolă națională și europeană.

Aici, la Iași, în momente cruciale ale istoriei noastre moderne, au fost luate decizii care au influențat în cea mai mare măsură existența și dezvoltarea întregii Românii. În istoria urbei dumneavoastră se regăsesc manifestările unora dintre cele mai importante aspirații ale românilor.

De aceea, vă urez tuturor, dragi cetățeni ai «dulcelui târg al Ieşilor», să vă bucurați de prestigiul de Capitală istorică, întru mulți ani!

Doamnelor și domnilor,

Să luăm aminte la mesajul istoriei! Libertatea și unitatea națională, precum și statutul de cetățeni europeni ne obligă la angajament și responsabilitate pentru alegerile și acțiunile noastre, fiindcă ele generează moștenirea pe care o lăsăm generațiilor următoare.

În trecutul său, Iașul nu a dat înapoi de la ceea ce, încă de pe vremea cronicarilor, și-a asumat să fie: nu doar cetate de scaun, ci și o cetate a cărții și a școlii, a spiritualității și culturii, o poartă a pătrunderii și difuzării valorilor umaniste.

Sunteți moștenitorii acestui proiect istoric și aveți datoria de onoare de a-l împlini!

Sunt convins că aici, la Iași, dar nu numai, prin opțiuni și fapte, veți contribui decisiv la construirea viitorului pe care România îl merită!

Vă felicit, la mulți ani!”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri