„Am avut astăzi, pentru prima dată după evoluția rapidă din weekend, un timp scurt dar bun pentru a discuta numai noi doi, împreună, ce s-a întamplat în zilele trecute. Sunt foarte bucuros să constat că avem în continuare o relație foarte bună. (Această discuție, n.r.) ne-a făcut bine amândurora”, a spus Klaus Iohannis.
„M-a bucurat că dl. Antonescu s-a arătat dispus să continuăm împreună, adică în niciun caz să nu se retragă din activitatea curentă sau de campanie electorală a PNL”, a adăugat el.
Cu toate acestea, Klaus Iohannis a spus că fostul președinte al partidului nu va participa la discuțiile cu reprezentanții PDL, deoarece din momentul în care s-a retras de la conducerea partidului s-a retras și din comisia de negociere cu PDL. Fiecare partid vine la discuții cu președintele și încă cinci membri, a explicat el.