Președintele Klaus Iohannis se va vaccina anti-Covid în a doua etapă a campaniei, deși le-a făcut specialiștilor propunerea de a fi printre primii vaccinați pentru a fi un exemplu și a le da oamenilor încredere.
Specialiștii din cadrul grupului de lucru privind campania de vaccinare i-au spus că gestul său ar putea duce însă la speculații, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, invitat la emisiunea "În fața ta".
"În cadrul grupului de lucru președintele Klaus Iohannis ne-a ridicat această propunere ca să o evaluăm și răspunsul a fost, după ce ne-am consultat cu toți experții, că nu este de dorit.
Pentru că, dintr-un gest care se dorește a convinge și a întări încrederea în vaccinare se pot crea alte speculații și nu am dorit acest lucru pentru că se distrug toată credibilitatea noastră și toată munca.
Klaus Iohannis nu este în prima categorie de vaccinare. Președintele este în etapa a doua de vaccinare conform strategiei.
De aceea, Klaus Iohannis a anunțat că se va vaccina când îi va veni rândul conform strategiei de vaccinare", a declarat la Digi24 medicul Valeriu Gheorghiță.
Președintele Klaus Iohannis a spus în 25 noiembrie că se va vaccina împotriva COVID-19 și că va face acest lucru în mod public, „dacă se crede că asta ar ajuta”.
El a răspuns astfel unei întrebări din partea jurnaliștilor, într-o conferință de presă, dacă se va vaccina public, pentru a da un exemplu celor care sunt în continuare sceptici față de vaccinare.
„Dacă se crede că asta ar ajuta, da, cu plăcere, cum să nu, nu am nicio problemă cu asta. Eu sunt pentru vaccinare, personal sunt pentru vaccinare”, a spus el atunci.
Editor : Georgiana Marina