Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor

Data publicării:
Klaus Iohannis, președintele României susține declarații de presă la Palatul Cotroceni din București, luni 3 aprilie 2023.
Klaus Iohannis, președintele României. Foto: George Călin/Inquam Photos

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind sistemul public de pensii, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Legea are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru asigurarea unui sistem de pensii sustenabil din punct de vedere financiar prin instituirea unei formule de calcul bazate pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, potrivit principiului contributivităţii, a unui mecanism de indexare a pensiilor clar şi corelat cu realităţile economice.

Actul normativ promulgat de către şeful statului vizează întărirea principiului contributivităţii astfel încât cuantumul pensiei să reflecte activitatea profesională şi contribuţia la sistemul public de pensii, în raport de veniturile realizate de asigurat.

De asemenea, legea urmăreşte asigurarea unor pensii adecvate şi echitabile pentru toţi beneficiarii sistemului public de pensii, precum şi introducerea unui nou principiu al sistemului public de pensii, şi anume principiul stabilităţii asigurării la sistemul public de pensii.

Pe 20 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege. Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost adoptat cu 199 de voturi „pentru”, 39 „contra” şi 17 abţineri.

Ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu a declarat, la dezbaterile de atunci din plenul Camerei Deputaţilor, că acest proiect vine cu pensii care „reprezintă o formă de respect, atât pentru românii care au muncit, dar şi pentru românii care muncesc”.

Secretarul de stat în Ministerul Muncii Marius-Ilie Stanciu a anunţat, la adoptarea proiectului de către Senat, că impactul bugetar pentru noua lege a pensiilor este de 25 miliarde lei pentru anul viitor, dintre care 15 miliarde lei sunt necesare pentru indexarea valorii punctului de pensie, de la 1 ianuarie 2024, iar 10 miliarde pentru recalcularea care va fi aplicată de la 1 septembrie 2024. De asemenea, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a precizat că, din analiza pe care a văzut-o el, impactul bugetar pe anul 2025 este 33,1 miliarde lei.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat după adoptarea noii legi a pensiilor de către deputaţi dacă va există cele 25 miliarde lei necesare creşterii pensiilor, în două rândul, de la 1 ianuarie şi 1 septembrie 2024, că este ferm convind că va fi găsită suma, atunci când va fi construit bugetul de stat pe anul viitor. „Sunt 4,8 milioane de pensionari în România. 80% au sub 3.000 lei, 60% au sub 2.000 de lei. Dacă credeţi că trebuie să creăm o problemă pentru oameni care trăiesc cu o pensie sub 2.000 lei, eu vă spun că este o temă falsă”, a adăugat şeful Guvernului.

Totodată, Nicolae Ciucă a declarat că PNL şi-a ţinut promisiunea de a susţine şi prin vot în Parlament creşterea pensiilor românilor. „Ca liberali, vrem ca seniorii României să aibă nivelul de trai pe care îl merită, după o viaţă de muncă. Întotdeauna am susţinut că orice majorare trebuie să se realizeze în perfectă aliniere cu bugetul consolidat al statului, aceasta fiind cheia sustenabilităţii oricărei creşteri a pensiilor”, a adăugat liderul PNL.

Pe 11 noiembrie, Senatul a adoptat iniţiativa legislativă, în calitate de prim for sesizat, iar pe 20 noiembrie a fost adoptat, decizional, de către Camera Deputaţilor.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
David Pușcaș, după dezvăluirile făcute de Luminița Anghel, mama lui adoptivă: “Nu dorm de câteva zile”
Pro FM
Cum arată Meghan Trainor după ce a slăbit foarte mult. Fanii abia o mai recunosc: „Cât Ozempic a folosit?”
Film Now
Maria Shriver, despre actuala relație cu Arnold Schwarzenegger, care a înșelat-o cu menajera: Am muncit mult...
Adevarul
Cine este milionarul român cercetat penal după ce ar fi lovit o femeie. Aceasta a parcat maşina în faţa...
Newsweek
România crește pensiile speciale cu 1.500 lei. UE ne-a „amendat” deja cu 320.000.000€ că nu le tăiem
Digi FM
Irinel Columbeanu și-a făcut planuri pentru o vacanță prelungită. Medicii și-au dat acordul să plece de la...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Matt Damon, transformat total pentru viitorul său film. Cu barbă lungă și un fizic parcă sculptat, pe...
UTV
Vittoria Ceretti vorbește în premieră despre relația cu Leonardo DiCaprio. Modelul urăște să fie numită...