Președintele UDMR îi răspunde lui Stelian Ion în scandalul din coaliție legat de desființarea Secției Speciale. Argumentele ministrului Justiției pe tema SIIJ nu au substanță, „a luat-o pe arătură”, a declarat la RFI vicepremierul Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor a explicat poziția UDMR pe tema desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, după ce ministrul Justiției Stelian Ion a acuzat UDMR că face jocurile unor „vecini” care nu vor ca România să intre în Schengen.
„Vom discuta în continuare și încercăm să găsim o soluție. Eu am mai avut o propunere, un compromis, despre acest lucru nu a vorbit nimeni în aceste zile, dar deocamdată nu am un răspuns la această propunere din partea colegilor. Eu luni, la discuțiile din coaliție, am spus în felul următor: dacă trece amendamentul nostru, vom vota în plen desființarea SIIJ și atribuțiile trec la Procuratura Generală și hai să lăsăm așa un an de zile, să vedem cum funcționează și când vom dezbate, când vom aproba legile justiției se pot face nuanțele și dacă sunt necesare, schimbările dorite. Dacă funcționează la Parchetul General, atunci sigur, putem merge mai departe. Dacă nu trece amendamentul nostru, atunci vom vota varianta Guvernului”, a declarat vicepremierul.
Kelemen Hunor a taxat declarațiile ministrului Justiției. „Eu am văzut o oarecare rigiditate sau chiar o inflexibilitate uriașă că ori faceți așa cum spunem noi ori sunteți dușmanii Justiției. Văd că unii când nu mai au argumente, atunci o iau pe arătură foarte repede”.
„Stelian Ion sugerează că noi susținem acest amendament în interesul altora. Noi ne-am obișnuit, când cineva nu are argumente într-o dispută cu noi sau contraargumente, scoate această carte, care nu are nici o legătură, nici cu realitatea, nici cu starea de fapt. Este o acuzație lipsită de substanță și de substanță cenușie. A luat-o pe arătură domnul Stelian Ion cu această declarație. Eu așa știu, de ani buni, că intrarea noastră în Schengen și ridicarea MCV-ului este împiedicată de Olanda și de Franța, nu de vecinii noștri. Este o prostie să spui așa ceva, să sugerezi așa ceva, dar asta este, ne-am obișnuit, în 20-30 de ani, când nu ai argumente, atunci hai cu cartea asta. E o prostie”, a spus președintele UDMR.
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, s-a întrebat marţi, într-o dispută televizată cu liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, pe tema desfiinţării Secţiei speciale, cine are interesul dintre ţările vecine ca România să nu intre în spaţiul Schengen.
„Dacă nu respectăm statul de drept, dacă nu respectăm şi mergem pe drumul pe care l-au apucat, din păcate, Ungaria, Polonia, unde sunt probleme reale cu privire la respectarea statului de drept, şi s-au tras semnale de alarmă foarte clar în acest sens, şi ne desprindem cumva de partenerii noştri din UE, o să avem o mare problemă. Este posibil să nu mai atragem fonduri europene, este posibil să nu se ridice MCV dacă nu ne respectăm promisiunile pe care nu altcineva şi le-a asumat, noi ni le-am asumat prin vot în Parlament în programul de guvernare. Dacă nu se ridică MCV, este posibil să nu intrăm în Schengen. Mă întreb cine are interesul dintre partenerii noştri sau dintre vecinii noştri să nu intrăm în Schengen. (...) Noi trebuie să ştim foarte clar care sunt consecinţele faptelor noastre şi să ne respectăm promisiunile pe care nu ni le-am asumat forţaţi de cineva, ni le-am asumat de bunăvoie: desfiinţarea Secţiei speciale, refacerea competenţei DNA”, a spus Stelian Ion, în cadrul unei emisiuni la TVR.
Editor : R.K.