Kelemen Hunor: E aproape imposibil ca Ungaria să cumpere terenul de sub cetăţenii români

Data publicării:
Kelemen Hunor-Mediafax Foto-Octav Ganea 1

O parte a presei a scris acum câteva zile că ataşatul pe probleme de agricultură al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, Szabo Jozsef Andor, a declarat că există un program al autorităţilor ungare, prin care cei care doresc să îşi vândă pământul pot încheia un contract cu statul ungar, în urma căruia să primească rentă viageră.

„Eu nu cunosc şi nu ştiu dacă există un astfel de program. Dacă Mircea Geoană ar fi citit legea care reglementează acest domeniu, atunci singur ar fi aflat că în acest moment există destul de multe garanţii pentru cetăţenii români să aibă posibilitatea de a cumpăra terenul şi posibilitatea statului de a veni cu o ofertă şi din acest punct de vedere e aproape imposibil să ajungi până acolo încât un alt stat să-ţi cumpere terenul din România”, la RFI.

Preşedintele UDMR a criticat și reacţia senatorului PSD Mircea Geoană, care spunea că ceste zvonuri sunt îngrijorătoare, iar implicarea deschisă a Ungariei în achiziţia terenurilor din România este inacceptabilă, fiind necesară discutarea urgentă a subiectului în CSAT.

„Reacţiile domnului Geoană au fost super-politicianiste şi domnul Geoană ori vrea să fie secretarul general NATO şi atunci caută subiecte, ca să iasă în evidenţă ori şi-a pierdut simţul orientării în politică (...). Nu trebuie să aruncăm gaz pe foc. Sunt convins că Ungaria nu va cumpăra terenul de sub noi, de sub cetăţenii români”, a comentat liderul UDMR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...