Demisia lui Florin Roman din funcția de ministru al digitalizării era de așteptat, spune vicepremierul Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor: Demisia lui Florin Roman era de așteptat
Demisia lui Florin Roman din funcția de ministru al digitalizării era de așteptat, spune vicepremierul Kelemen Hunor.
00:00
00:00
Într-un podcast DigiContext, care va fi difuzat pe site-ul digi24.ro, demnitarul UDMR a spus că presupusul plagiat al colegului său nu a fost luat în discuție în ședința de Guvern.
”Este o decizie corectă, asumată o greșeală, și-a depus demisia, s-a terminat acest conflict, acest scandal, și trebuie să mergem mai departe. Dacă apar astfel de suspiciuni, dacă apar astfel de probleme, se rezolvă prin demisie, e clar”, a spus președintele UDMR.
Acuzațiile de furt intelectual la adresa acestuia reprezintă însă o problemă pentru premierul Ciucă și pentru coaliție, recunoaște Kelemen Hunor.
În mai puțin de două săptămâni, presa a descoperit trei inadvertențe în biografia fostului ministru Florin Roman. Mai mult, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, l-a contrazis public pe demnitarul PNL: Florin Roman nu a urmat cursurile instituției, ci doar a dat examenul de absolvire acolo, pentru că terminase un colegiu neacreditat din Alba Iulia.