Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că decizia Senatului de luni, prin care s-a respins cererea sa de reexaminare a legii de aprobare a OUG privind plagiatul, "riscă să afecteze" verificarea imparţială a acuzaţiilor în aceste cazuri şi consideră că graba senatorilor de a opera modificări, fără dezbateri, este "suspectă".
"În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparţială a acuzaţiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puţin suspectă graba cu care s-a acţionat pentru modificarea Legii educaţiei, fără o discuţie pe fond, într-un moment în care toată lumea aşteaptă integritate şi performanţă", afirmă preşedintele, într-un mesaj pe Facebook.
Senatorii a respins, luni, cu 90 voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, fiind menţinute modificările comisiei de învăţământ, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, CNATDCU rămânând o instanţă de recurs.
Proiectul a trecut de Senat, în calitate de for decizonal, cu un raport de adoptare în forma iniţială a legii, fiind respinsă cererea de reexaminare a şefului statului, după ce şi la Camera Deputaţilor cererea preşedintelui a fost respinsă, nefiind întrunit numărul necesar de voturi.