JURNALUL DE SEARĂ. Scandalul modificării Codului penal. Răul făcut poate fi reparat?

Data publicării:
jurnal de seara

Invitații „Jurnalului de seară” de la Digi24 au dezbătut consecințele scandalului care ocupă de câteva zile prim-planul realității politice din România: amendamentele aduse Codului penal și modul în care s-a făcut această modificare. Întrebați dacă răul făcut se poate repara, iată la ce concluzii au ajuns:

Bogdan Niculescu Duvăz, deputat PSD: „Era ireparabil dacă majoritatea se declara solidară cu aceste modificări și spunea 'așa vrem noi”. Atât timp cât lucrurile nu stau aşa (...), în mod evident modificările se vor face. Rămâne o greșeală, în opinia mea, dar e mai degrabă o inabilitate decât o greșeală determinată de o voință de a strâmba lucrurile. Ca orice greșeală, la imagine se trece negativ, categoric. Avem talentul ca aceste greșeli să le băgăm în fața și ochii celor care ne privesc. Din afară, de obicei. Nu-i ceva nou. I.Gh. Duca, ale cărui memorii le recitesc recent, vorbește despre acest malefic sau cum vreți să-l numiți al nostru de a vorbi de rău pe la Înaltele Porți, unii pe alții și noi împreună la televizor și atunci sigur, lucrurile se amplifică și imaginea e mai proastă decât realitatea”.

Monica Macovei, europarlamentar PDL, fost ministru al Justiției: „Nu este nicio inabilitate, este un plan bine pus la punct și vă reamintesc că în acest moment sunt 28 de parlamentari în diverse faze procedurale în procese, care ar fi scăpat. Și mulți alții în anchete. Ca să nu mai vorbesc de primari și de președinți de Consilii Județene.

Trebuie să răspundă chiar dacă nu o repară și nu mai adoptă aceste modificări. Trebuie să răspundă politic cu demisia. Nu poți să treci mai departe fără să răspunzi, pentru că pentru câteva luni vei încerca să faci la fel petru ca acești parlamentari și baroni te vor presa să faci la fel.

Chiar astăzi l-am auzit pe Ponta spunând și citez, mi-am notat ce spunea: este greu să respecți Constituția când urmează o campanie electorală. Dacă vă imaginați o asemenea declarație... Iar atacurile la ambasade...Ambasadele reprezintă acele guverne. Deci, e atacat guvernul american, britanic, olandez, francez, german. Exact pe vremea lui Ceaușescu, sunt treburile noastre interne, e treaba noastră, nu vă băgați. Nu mai există Cortina de Fier, nu mai există înăuntru și în afară, suntem într-un club, într-o uniune în care trebuie să respectăm valorile lor. Deci răspundere, demisie. Altfel nu se poate.

Vlad Nistor: „Mulți oameni politici au comis multe greșeli majore și nu am auzit de vrei demisie. (...) Criza e gravă, e autentică, nu e un moft. Are un substrat real. Sigur că a fost amplificată, dar nu cred că e vorba de o eroare ireparabilă, tocmai pentru că legea nu va fi aplicată. Deci acum discutăm despre ce au încercat un grup de criminali să facă sau despre ce presupunem că ar fi încercat să facă, dar iată că nu au reușit. Chiar dacă era un președintele USL, tot s-ar fi ajuns la situația în care cei din societatea civilă ar fi reacționat și am fi ajuns în același loc.

Dan Turturică, redactor-șef „România Liberă”: „Numai o parte din rău e reparat. România a intrat în 2007 în acest club, dar următorul pas e intrarea în Schengen. O altă zonă de evoluție e predictibilitatea, adică dacă România spune că respectă statul de drept știm sigur că nu o să facă altfel. Nu puteam garanta UE că avem un comportament predictibil.

(...) În mod cert, Victor Ponta a știut de această operațiune și cum să se întoarcă împotriva celor cau au executat într-un fel și ordinele lui? Cum poate fi șef de partid și să se întâmple lucrurile sub el? (...) Ori e cinic, ori nu a știut ce s-a întâmplat. (...) Crin Antonescu, adversarul său la prezidențiale de anul viitor, a punctat, pentru că a făcut pasul înapoi mai repede”.

Urmăriți în materialele video atașate declarațiile invitaților emisiunii „Jurnalul de seară”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...