Monica Macovei şi-a recunoscut la tribunal vina pentru accidentul rutier de la Mangalia. Inițial, ea a dat vina pe motociclistul rănit

Data actualizării: Data publicării:
monica macovei zambeste
Monica Macovei și-a recunoscut vina pentru accidentul rutier de la Mangalia. Foto: Facebook

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei şi-a recunoscut vina în faţa instanţei pentru accidentul rutier de la Mangalia, din 2022, în urma căruia un motociclist a fost grav rănit. Instanţa a rămas în pronunţare, anunță News.ro. În urmă cu aproape un an și jumătate, când a avut loc accidentul rutier, Monica Macovei dădea vina pe motociclist, spunând că acesta ar fi intrat pe contrasens și i-ar fi lovit mașina. Bărbatul, care a suferit răni grave în urma accidentului, cere daune de 500.000 de euro.

Monica Macovei s-a prezentat, marţi, la Judecătoria Mangalia, acolo unde a fost un nou termen în dosarul în care este judecată pentru ucivătămare corporalădere din culpă. În cadrul procesului, Monica Macovei şi-a recunoscut vinovăţia pentru producerea accidentului, potrivit News.ro.

La ieşirea de la instanţă fostul ministru al Justiţiei nu a dorit să facă vreun comentariu jurnaliştilor.

Bărbatul rănit în accidentul respectiv, Constantin Ilie, a povestit jurnaliştilor ce s-a întâmplat la termenul de marţi.

„Mă aşteptam să fiu audiat de domnul judecător. Nu am fost. S-a permis inculpatei să spună câteva cuvinte la final. Iar restul a fost treaba avocaţilor aleşi aici. (…) A mers pe recunoaştere, fără regrete. Nu a fost niciun regret până în prezent. Mergem pe recunoaştere, procedura simplificată şi vedem. Am ieşit un pic dezamăgit de aici de avocatul ales al inculpatei şi de cel al asiguratorului. Mă simt aşa, cum să vă spun, practic umilit, pentru că avocatul inculpatei consideră că oferta făcută de asigurator este foarte generoasă, de parcă dânsul ar fi trecut prin ce am trecut eu şi ar fi suferit ce am suferit eu”, a afirmat Constantin Ilie.

El a menţionat că a cerut daune de 500.000 de euro.

Instanţa a rămas în pronunţare.

Inițial, Macovei a dat vina pe motociclist

La sfârşitul lunii septembrie 2023, Monica Macovei a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în urma accidentului de la Mangalia, când a intrat pe contrasens şi a lovit un motociclist.

„La data de 27.09.2023, prin rechizitoriul nr. 953/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Macovei Monica-luisa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi alin. 3 C.p”, au transmis reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa.

Sursa citată menţionează că, la data de 8 octombrie 2022, Monica Macovei conducea un autoturism pe DN 39, în apropiere de Mangalia şi „din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110-120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa fiindu-i pusă în primejdie”.

Monica Macovei a susținut atunci că nu din vina ei s-a produs accidentul și a dat vina pe motociclist, spunând că acesta ar fi intrat pe banda ei de circulație și i-ar fi lovit mașina.

„Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags (airbag-urile - n.r.) s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart”, a scris Monica Macovei într-o postare pe Facebook în seara accidentului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri