Iulian Chifu: Iurie Leancă s-a descalificat ca premier, diplomat şi membru PPE

Data publicării:
iulian chifu presidency-2.ro

 

Am avut dreptate cu Iurie Leancă. S-a descalificat ca premier, diplomat şi membru al PPE. Cine a mai văzut prim ministru care vine într-o ţară vecină şi, pentru 90 mln Ron, să-şi pună serviciile la dispoziţie într-un război intern contra Preşedintelui acelui stat”, scrie Iulian Chifu pe pagina sa de Facebook.

El arată că „75 la sută din din cele 500 milioane euro - ajutor pentru dezvoltare - pe care România i-a plătit în calitate de stat membru UE au ajuns în Republica Moldova în principal în programe de reformă instituţională, programe ce au făcut posibilă atât liberalizarea iminentă a vizelor în spaţiul UE cât şi pregătirea pentru parafarea celor două acorduri de la Vilnius”.

Consilierul prezidențial amintește că România a acordat 5.500 de burse de studii anual pentru licee şi universităţi din România și că „atunci când Prutul a inundat şi a distrus sate din Republica Moldova s-au construit case în valoare de 9 milioane euro”.

Iulian Chifu mai scrie că, dincolo de „orice păreri”, premierul moldovean „a depăşit orice limită” şi că „ măcar şeful său de partid ar trebui să reacţioneze, pentru a evita discutarea cazului în PPE”, potrivit Mediafax.

"Actualul atac ridică probleme relevante, mai ales când vine de la persoane care nu şi-au apărat atât de clar poziţiile în privinţa situaţiei din regiunea separatistă Transnistria, de exemplu, sau a presiunilor suportate din partea Rusiei în jurul summitului de la Vilnius. L-aţi auzit vreodată pe dl. Leancă solicitând retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova? Aici ar trebui să fie cu adevărat ferm şi implicat, nu în politica de la Bucureşti, în afara oricărei campanii electorale”, scrie Iulian Chifu.

Republica Moldova are nevoie de mesaje de susţinere pentru integrarea în UE care să consolideze societatea, nu de declaraţii ca ale preşedintelui Traian Băsescu care să scindeze societatea, consideră premierul moldovean, Iurie Leancă, precizând că problema unirii cu România nu este pe agendă.

Iurie Leancă a insistat că Republica Moldova are nevoie de mesaje de susţinere în jurul ideii de integrare în Uniunea Europeană şi a adăugat că speră ca, pe viitor, declaraţiile şi acţiunile „să se axeze pe această dimensiune”.

Premierul moldovean s-a aflat recent în vizită oficială la Bucureşti.

Iurie Leancă a mai fost subiectul unor critici ale lui Iulian Chifu, exprimate tot pe pagina de Facebook a consilierului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...