Irinel Popescu, vicepreședinte PC, se retrage din toate funcțiile politice
Data publicării:
„După 60 de ani de viaţă şi 10 ani de politică, am decis că este esenţial să-mi aloc timpul şi energia activităţii în care competenţa şi experienţa mea dau cele mai bune rezultate: medicina. În următorii ani doresc să mă dedic integral cercetării, chirurgiei şi luptei pentru dreptul la viaţă al fiecărui pacient care îşi pune speranţele în medicina românească. Ecourile excepţionale ale Congresul Mondial al Asociaţiei Internaţionale a Chirurgilor, Gastroenterologilor şi Oncologilor (IASGO), pe care l-am organizat recent la Bucureşti, şi amploarea proiectelor medicale dezbătute cu acest prilej m-au convins că aceasta este cea mai bună decizie. De astăzi, am agăţat politica în cui. Nu mai sunt membru al niciunui partid politic”, a spus Irinel Popescu, citat de Mediafax.
„Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost colegi şi le urez mult succes în continuare", a adăugat el.
Conservatorii precizează că, în urma deciziei lui Irinel Popescu, conducerea Organizaţiei Bucureşti a PC va fi asigurată de un preşedinte interimar desemnat de forurile centrale ale partidului.