Iohannis: MCV s-a încheiat astăzi pentru țara noastră. România a făcut reformele necesare

Data actualizării: Data publicării:
original_declaratie_de_presa_22_noiembrie_2022_02
Foto: presidency,ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți seară, într-un discurs de la Palatul Cotroceni, că România „a făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene”, Mecanismul de Cooperare și Verificare fiind ridicat. Iohannis spune că „România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept și s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupției”. România va fi, la fel ca și toate celelalte state membre, monitorizată prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept.

„Astăzi este o zi foarte importantă pentru România, care a făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene.

Mecanismul de Cooperare și Verificare s-a încheiat astăzi pentru țara noastră!

Avem, așadar, confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept și s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupției.

Comisia Europeană a confirmat în urmă cu câteva minute, în raportul făcut public, progresul făcut de România în cadrul acestui mecanism, ceea ce înseamnă că îndeplinim recomandările și obiectivele fixate prin MCV, Mecanismul de Cooperare și Verificare, așa cum au fost stabilite la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană.

Acesta este ultimul raport MCV al Comisiei Europene pentru țara noastră.

De acum înainte, România va fi, la fel ca și toate celelalte state membre, monitorizată doar prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept.

Anul acesta, Parlamentul României a adoptat legile fundamentale ale sistemului judiciar, pe care le-am promulgat după ce Curtea Constituțională le-a declarat constituționale.

România a demonstrat voință politică, dar mai ales o puternică susținere a cetățenilor pentru a corecta orice deviere de la un parcurs democratic și pentru a relua rapid reformele, așa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani.

Mă bucur că toate aceste progrese au fost consemnate în Raportul MCV de astăzi, pentru că aceste reforme sunt esențiale în primul rând pentru români.

Cetățenii au dreptul la un sistem de justiție independent, funcțional, eficient, la o societate în care combaterea corupției și integritatea sunt obiective pe deplin asumate.

Felicit autoritățile - Guvernul României, ministrul justiției, Parlamentul și instituțiile din sistemul judiciar - pentru aceste rezultate și îmi exprim aprecierea și pentru eforturile diplomatice, inclusiv ale Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană, care au contribuit la atingerea acestui obiectiv.

Mulțumesc, de asemenea, Comisiei Europene, Președintei Ursula von der Leyen, pentru sprijinul constant și pentru dialogul deschis.

Dialogul a vizat, totodată, și Comisia de la Veneția, care a constatat recent că elementele esențiale din pachetul legilor justiției respectă standardele europene.

Raportul de astăzi încheie o etapă, dar eforturile noastre comune, la nivel de autorități și societate, trebuie să continue.

Sunt convins și încrezător că realizările confirmate astăzi de Comisia Europeană vor fi urmate și de altele, astfel încât independența și eficiența justiției, ca și combaterea corupției să rămână constante ireversibile pentru România”, a declarat Klaus Iohannis.

Comisia Europeană cere ridicarea MCV pentru România, într-un raport discutat, marți, în Colegiul Comisarilor. Conform Raportului, România a făcut progrese în privința reformelor în Justiție și cele trei legi adoptate recent de Parlament asigură independența sistemului judiciar.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”