Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marți, la Galeria de Artă CN Gallery Seoul, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri, că aceştia „sunt parte din România” şi fiecare dintre ei este un reprezentant al ţării noastre, al valorilor şi culturii româneşti. El i-a îndemnat să fie „solidari şi uniţi, lideri în comunităţile lor”.
„Sunt onorat să fiu aici, alături de dumneavoastră, la acest eveniment special, în cadrul primei mele vizite oficiale în Republica Coreea, la mai bine de 15 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre.Republica Coreea este primul nostru partener strategic în regiunea Asia-Pacific. În ciuda distanţei geografice, există o mulţime de lucruri care ne unesc, inclusiv valorile noastre democratice comune, interesele politice şi economice, şi, foarte important, dorinţa de a descoperi cultura celuilalt şi legăturile dintre popoare, care devin din ce în ce mai puternice pe zi ce trece”, a afirmat Klaus Iohannis, potrivit News.ro.
El a mai spus că la întâlnire pe care le-a avut, marţi, cu preşedintele Yoon Suk Yeol şi cu prim-ministrul Han Duck-soo, a evaluat „cu satisfacţie progresele fără precedent înregistrate în ultimii doi ani în relaţiile bilaterale, în toate domeniile de cooperare – politic, economic, comerţ şi cultural”.
„Am discutat, de asemenea, modalităţi de a valorifica în continuare potenţialul semnificativ al relaţiilor noastre bilaterale şi de a lucra împreună pentru a concretiza diferitele oportunităţi de cooperare bilaterală în domeniile energiei, infrastructurii, cercetării şi dezvoltării, IT, educaţiei şi culturii. De altfel, unul dintre documentele bilaterale care au fost semnate astăzi de oficialii noştri este Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea în domeniile educaţiei, culturii, mass-media, tineretului şi sportului. Sunt încrezător că acest Memorandum, împreună cu numeroasele parteneriate deja stabilite direct între instituţiile noastre culturale, vor spori schimburile bilaterale în acest domeniu”, a completat şeful statului.
Acesta a adăugat că deja avem „o bază excelentă pe care să construim în continuare: cultura coreeană este foarte populară în România, de la K-pop la mâncarea coreeană”.
„Asociaţia pentru cultura coreeană şi-a adus contribuţia în acest sens, prin expoziţia organizată vara trecută la Teatrul Naţional Bucureşti. În acelaşi timp, România are o scenă culturală vibrantă şi diversă. Această expoziţie ilustrează unicitatea şi bogăţia artei tradiţionale româneşti şi sunt sigur că îi va încuraja pe toţi vizitatorii să exploreze cultura românească mai în profunzime. Nu în ultimul rând, comunitatea românească din Republica Coreea şi comunitatea coreeană din România, deşi mici, sunt foarte active şi extrem de importante în facilitarea descoperirii reciproce a culturii şi în consolidarea legăturilor dintre ţările noastre. Mă bucur că am oportunitatea să vă întâlnesc în această seară, îndeosebi cu prilejul unei expoziţii de artă românească - expoziţie care ne oferă oportunitatea să ne reconectăm la propria cultură şi care, sper, vă ajută să vă simţiţi mai aproape de casă”, a mai declarat Preşedintele României.
Mesaj pentru românii din Coreea de Sud
„Ştiu că unii dintre dumneavoastră trăiesc şi lucrează aici de mulţi ani, în timp ce alţii se află pentru o perioadă determinată, pentru a lucra sau a studia în Republica Coreea”, a continuat şeful statului.
„Indiferent de durata şi de motivul şederii dumneavoastră aici, sunteţi parte din România. Atât timp cât vă aflaţi aici, fiecare dintre dumneavoastră este un reprezentant al ţării noastre, al valorilor şi al culturii româneşti. Fiecare dintre dumneavoastră este un liant care contribuie la consolidarea relaţiilor dintre România şi Republica Coreea. Pentru cei care veţi alege să reveniţi acasă, contăm pe experienţa pe care aţi acumulat-o în Republica Coreea. Exemplele pozitive şi schimburile de idei pe care românii din afara ţării le pot genera pot contribui în mod esenţial la regenerarea ţării noastre. Vă îndemn să fiţi solidari şi uniţi, să fiţi lideri în comunităţile voastre, să fiţi conştienţi de forţa pe care o aveţi. Ştiu că sunteţi cu sufletul acasă şi vă asigur că avem nevoie de entuziasmul dumneavoastră pentru a schimba lucrurile în mai bine. Fiecare român din afara ţării este un ambasador. România, datorită onoarei şi demnităţii dumneavoastră, vă respectă oriunde în lume!”, a conchis Klaus Iohannis.
Editor : C.L.B.