Iohannis: Banca Europeană de Investiţii este un partener strategic pentru România

Data actualizării: Data publicării:
iohannis da noroc cu hoyer
Klaus Iohannis a avut, luni, o întrevedere cu preşedintele Grupului Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer. Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, luni, o întrevedere cu preşedintele Grupului Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, în marja participării la ediţia inaugurală a Forumului Grupului BEI, care a avut loc la Luxemburg.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Iohannis a apreciat activitatea Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi contribuţia sa substanţială la implementarea obiectivelor şi politicilor Uniunii Europene, în special în ceea ce priveşte investiţiile publice şi private. Şeful statului s-a referit şi la cooperarea excelentă dintre BEI şi ţara noastră, evidenţiind faptul că Banca este un partener strategic pentru România de peste 32 de ani, oferind asistenţă tehnică specializată în diverse domenii şi finanţare pentru proiecte de reformă importante.

În contextul discuţiilor privind agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, preşedintele Iohannis a apreciat reacţia rapidă a BEI, prin acordarea de ajutor financiar acestei ţări, subliniind că finanţarea Băncii şi expertiza sa tehnică vor fi esenţiale în procesul de reconstrucţie al acestui stat. El a reiterat faptul că România va continua să acţioneze în deplină solidaritate, sprijinul nostru pentru Ucraina continuând să fie multidimensional.

Preşedintele Iohannis a evidenţiat necesitatea continuării sprijinului acordat Republicii Moldova, ţară care se confruntă cu provocări multiple.

Şeful statului a vorbit şi despre importanţa sprijinului tehnic şi financiar al BEI în ceea ce priveşte implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României şi maximizarea beneficiilor instrumentelor financiare aferente programului InvestEU, precum şi asigurarea cofinanţării proiectelor mari în cadrul Politicii de Coeziune.

El a subliniat că România susţine obiectivele ambiţioase ale Uniunii Europene privind tranziţia verde şi digitală, argumentând, însă, că acest proces de tranziţie trebuie să se bazeze pe măsuri echilibrate şi echitabile, care să ajute Europa să iasă mai puternică din crizele cu care se confruntă.

Preşedintele Iohannis a evidenţiat faptul că această tranziţie va crea în viitor oportunităţi majore pentru statele membre ale Uniunii Europene, dar şi pentru partenerii care împărtăşesc aceleaşi opinii, de a investi în infrastructură de ultimă generaţie, în energie curată, coridoare de transport şi conexiuni digitale fiabile.

În acest context, el a salutat angajamentul BEI de a creşte şi diversifica portofoliul său de investiţii „verzi”, pentru a contribui la punerea în aplicare a Mecanismului de tranziţie justă, în calitate de bancă a UE pentru schimbările climatice.

Preşedintele BEI a salutat la rândul său cooperarea foarte bună cu autorităţile române şi obiectivele comune de implementare a unor proiecte care să răspundă cerinţelor actuale legate de asigurarea securităţii energetice, cu accent pe energia regenerabilă, pe infrastructura de transport şi interconectivitate, precum şi pe obiectivele de tranziţie digitală şi climatică.

Preşedintele Werner Hoyer a apreciat şi eforturile deosebite făcute de România în sprijinirea Ucrainei şi, respectiv, a Republicii Moldova.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...