INTERVIU. Liderul ALDE, Guy Verhofstadt, despre afilierea PNL la PPE: „Am impresia că ambițiile personale sunt mai importante decât valorile liberale”

Data publicării:
verhofstadt

„Sunt foarte trist că liberalii români vor să părăsească ALDE. Am avut o relație de foarte lungă durată cu PNL. Îmi amintesc că în 1989, după Revoluție, am fost primii care am ajuns în România cu ajutoare – computere și așa mai departe, pentru PNL. Și am făcut acest lucru de două ori, deoarece minerii au distrus primele echipamente pe care le-am trimis”, a reamintit liderul liberal european.

El speră că mai există loc de răzgândire și spune că nu-și poate imagina PNL în afara familiei liberale.

„Sperăm ca decizia luată azi să nu fie și decizia finală pentru că PNL este un partid cu o lungă tradiție liberală, foarte drag nouă. Sper ca decizia luată azi să fie invalidată de congres, nu-mi pot imagina PNL în afara familiei liberale. Noi apărăm aceleași valori, aceleași principii. Sunt dezamăgit de intenția PNL și pentru că am impresia că, uneori, ambițiile personale sunt mai importante decât principiile și valorile liberale”, a mărturisit liderul ALDE în interviul acordat trimisului Digi24 la Bruxelles, Cristian Citre.

„Noi, liberalii europeni suntem singurii care am apărat interesele României în UE. PPE nu a făcut acest lucru. Popularii sunt împotriva libertății de mișcare pentru români, de exemplu, ei sunt cei care blochează accesul României în spațiul Schengen. Spre deosebire de PPE, noi susținem libertatea de mișcare a românilor pentru că este una dintre valorile liberale în care credem”, a arătat Guy Verhofstadt.

„Sper că mulți dintre liberalii din România își amintesc că noi i-am susținut încă înainte de căderea regimului Ceaușescu.. În România PNL era interzis pe atunci și își desfășurau activitatea la Paris. Atunci a fost pentru prima oară când am intrat în contact cu PNL și de atunci am menținut o relație foarte apropiată”, a adăugat liberalul. „Sunt optimist, cred că ar trebui să continuăm această relație”, a mai spus el.

Guy Verhoftstadt susține că a vorbit luni cu foarte mulți liberali, în special cu europarlamentarii. „Nimeni nu a părut să înțeleagă decizia luată de conducerea partidului. Toți îmi spuneau: am lucrat atât de bine împreună, vrem să continuăm", susține liderul ALDE în interviul acordat Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri