Actul normativ prevedea ca Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului de Interne să-i poată urmări şi cerceta nu doar pe angajaţii Ministerului, ci şi pe cei din administraţia publică.
Senatul a respins iniţiativa cu 95 de voturi, în condiţiile în care USL are 123 de aleşi. Efectele Ordonanţei de Urgenţă, în vigoare din luna iunie, vor înceta imediat ce legea de respingere va fi promulgată de Traian Băsescu.
„Noi am susținut-o, însă nu avea nicio șansă să treacă, deci se amână de la o ședință la alta și s-a lăsat votul liber”, a declarat Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD. Întrebat dacă a votat și PSD împotriva ei, acesta a răspuns: „După rezultatul votului, da”.