Parlamentarii democrat-liberali au pus gând rău florăreselor. Mai mulţi deputaţi PDL vor ca cei care vând flori și animale de companie să nu mai fie liberi de sărbătorile legale. Unul dintre motivele invocate de iniţiatori este că în aceste zile românii au obiceiul de a oferi flori, iar declararea ca zile lucrătoare pentru florărese a zilelor de sărbătoare ar genera şi venituri mai mari la bugetul de stat.
„Conform Codului Bunelor Maniere şi vizitele constituie împrejurări în care oamenii merg cu flori, iar Anul Nou, 1 şi 2 ianuarie, Crăciunul sau sărbatorile Pascale sunt bune ocazii pentru a petrece alături de prieteni în familie. De asemenea, în zilele declarate sărbători legale, intervin şi evenimente nedorite precum înmormântările pentru care se apelează în vederea confecţionărilor de jerbe, coroane de flori. Deoarece acestea nu suferă amânare, trebuie executate când este cerere pentru a elimina riscul pierderii clienţilor şi diminuarea veniturilor”, susțin cei care au inițiat legea.
De altfel, deputaţii au o preocupare aparte pentru zile libere. De la începutul legislaturii, există deja două iniţiative în acest sens.
Una dintre ele, aparţinând social-democratului Bogdan Diaconu, propune ca Ziua Independenţei, sărbătorită pe 9 mai, să fie declarată liberă.
Cealaltă propune ca cea de-a treia zi de Paşte să fie nelucrătoare. Este semnată de 12 parlamentari social-democraţi, care au argumente solide pentru propunerea lor.
Avem 12 zile libere pe an, dar patru dintre ele coincid cu weekendul, aşa că mai rămân doar opt zile de muncă transformate în nelucrătoare. Însă intre timp, guvernul a plusat cu încă 3 zile cadou, lipite de sfârşitul de săptămână. Deci în total românii beneficiază anul acesta de 15 zile libere.
În plus, un deputat PDL vrea să organizeze, la începutul sesiunii, un concurs de frumusețe la care să participe doamnele şi domnişoarele parlamentar.