„Vrea să dea foc României. A ajuns în pragul falimentului mental, vrea să distrugă tot. Nu știu dacă trebuie lăsat să facă lucrul acesta. Asta nu depinde de mine, dar cred eu că va trebui să găsim o formulă prin care să-l aducem la realitate pe domnul Băsescu. Cred că a atins, la ora actuală, culmea demenței”, a spus Ilie Sârbu.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, luni seara, că nu va aproba memorandumul trimis de Guvern referitor la rezultatul negocierilor cu FMI, UE și Banca Mondială. El a motivat acest gest prin existența prevederii de a crește acciza la carburant, măsură de natură să frâneze creșterea economică, în opinia președintelui.
În urma acestui anunț, premierul Victor Ponta a declarat că acordul cu FMI este suspendat, dar a fost contrazis de ministrul Bugetului, Liviu Voinea, și de Administrația Prezidențială.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a atras atenţia asupra efectelor în plan extern ale deciziei președintelui Traian Băsescu.
„Domnul preşedinte să răspundă. Fără să spună, emoţional, că nu ştiu ce, cu acciză, fără acciză, să spună care este semnalul care îl dăm noi credibilităţii instituţiilor financiare”, a spus Valeriu Zgonea.