Guvernul și PMB s-au înțeles în privința Cartierului pentru Justiție

Data actualizării: Data publicării:
esplanada

Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, un memorandum care vizează situaţia amplasamentului Cartierului pentru Justiţie, au declarat surse guvernamentale pentru Agerpres.



Memorandumul adoptat are tema „Decizie vizând situaţia amplasamentului Esplanada în vederea dezvoltării unui program de reconversie funcţională” şi vizează un teren cu o suprafaţă de 100.000 de metri pătraţi.

Prin memorandum s-a decis ca pe jumătate din acest teren, respectiv pe partea dinspre Biblioteca Naţională a României, să fie construit Cartierul pentru Justiţie. Pe cealaltă jumătate vor fi făcute investiţii de către Primăria Capitalei.

Totodată, memorandumul prevede înfiinţarea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei şi ai Primăriei Capitalei, care trebuie să găsească soluţii pentru a clarifica situaţia terenului respectiv şi pentru dezvoltarea zonei, au mai spus sursele citate. 

Terenul cunoscut în București drept „Esplanada” a fost, pe parcursul anului trecut, subiect de dispută între Primăria Municipiului București și guvernele PSD-ALDE.

„Alt lucru. Cartierul Esplanada, cartierul Justiției, sala filarmonică, alte programe. Am primit un draft de memorandum prin care Primăria a fost scoasă din proiect deși deține 50% din teren. Cum se vor mai realiza dacă Primăria a fost scoasă intenționat?”, declara Gabriela Firea.

La începutul lunii decembrie 2017, primarul Gabriela Firea anunța, la Parlament, după o întâlnire în biroul lui Liviu Dragnea, că s-a convenit ca Primăria Capitalei să fie inclusă în demersurile privind realizarea Cartierului Justiţiei, pentru că, în acelaşi spaţiu, are proiecte pentru filarmonică, galerii de artă şi clădiri de birouri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri