Guvernul modifică legislația în privința deșeurilor. Până în 2030 doar 10% din gunoiul municipal mai poate fi depozitat

Data actualizării: Data publicării:
groapa de gunoi
Noua legislație în privința deșeurilor prevede ca până în 2030 doar 10% din gunoiul municipal să mai fie depozitat. Foto: INQUAM Photos/Cornel Putan

Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunțat, miercuri, că Guvernul a aprobat două ordonanțe privind gestionarea deșeurilor și a ambalajelor și că săptămâna viitoare va fi adoptată o Ordonanța de Urgență pentru regimul deșeurilor. Actele normative reglementează reguli și principii stricte privind reciclarea și depozitarea deșeurilor și vor duce la închiderea unor notificări făcute de Uniunea Europeană la adresa României pentru întârzierea implementării directivelor europene.

Noua legislație în privința deșeurilor prevede ca până în 2030 doar 10% din gunoiul municipal să mai fie depozitat. De asemenea, Ordonanța de Urgență care va fi adoptată săptămâna viitoare va elimina posibilitatea ca autoritățile locale să colecteze gunoiul la grămadă. 

„OUG care va intra în ședința de guvern de săptămâna viitoare va veni cu o modificarea substațială în ceea ce privește colectare selectivă. Astăzi, legea permite ca colectarea să nu se facă pe 4 fracții. Deși am avut propuneri să păstrăm această excepție de la regulă, noi, ministerul Medului, suntem ferm convinși că doar prin legislație clară și sancțiuni aspre putem obliga atât autoritățile locale cât și companiile prestatoare de servicii de salubritate să respecte această regulă. Nu va mai exista nicio posbilitate ca autoritatea publică să desfășoare servicii de salubritate altfel decât prin colectare pe patru fracții: hârtie, plastic, sticlă, deșeuri menajere”, a declarat ministrul Mediului.

Tanczos Barna spune că modificarea legislației aduce restricții dure și că va fi o provocare uriașă pentru autoritățile locale în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.

„Ordonanțele adoptate astăzi prevăd o serie de restricții privind elimnarea prin depozitare a deșeurilor. Politica UE este clară în toate domeniile, indiferent de industrie sau deșeuri municipale, se dorește reducerea cantităților depozitate și creșterea procentului de reciclare sau de valorificare energetică. Cele două acte normative, pe lângă faptul că vin cu schimbări majore privind gestionarea deșeurilor, trasabilitatea, sisteme informatice a trasabilității deșeurilor puse pe piață, vin cu aceste ținte ambițioase la nivelul Uniunii. Cea mai importantă țintă pentru 2030 este de 10% depozitare din totalul de deșeuri municipale colectate.

Este o provocare uriașă pentru autoritățile locale. De cele mai multe ori lucrurile au fost făcute foarte rău. Responsabilitatea este a UAT-urilor, atât din punct de vedere administrativ cât și din punct de vedere politic. Această responsabilitate politică este cea care blochează decizii radicale dar importante pentru depozitarea deșeurilor”, a declarat ministrul.

Acesta a precizat că implementarea principiilor și obiectivelor pentru „devierea de la groapă” a gunoiul va avea un impact economic important.

„Implementăm princpiile privind utlizarea instrumentelor economice în scopul de a orienta procesul de gestionare, majorarea obiectivelor de deviere de la groapă, trebuie să introducem noi cerințe operaționale pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor. Aceste principii vor impacta economia, tot ce înseamnă producția industrială, activitatea de punere pe piața a ambalajelor va avea de suferit”, a spus Tanczos

Ministrul a anunțat că Guvernul a transferat două platforme din județul Bihor pentru a putea fi închise de AFM.

„Am transferat două platforme din Bihor la AFM, platforme de depozitare de deșeuri care vor fi închise. Rămân 44 de depozite care trebuie închise în România. 9 sunt deja pe contracte de finanțare pe fonduri europene, 25 dintre ele sunt platforme industriale care zeci de ani au fost neglijate, nu sunt închise, nu sunt gestionate și încercăm să le transferăm la AFM pentru a le închide. Trebuie să schimbăm legea salubrizării astfel încât pe tot lanțul de activitate lucrurile să fie clare. Legislația să fie cu sancțiuni foarte mari și să trecem la o nouă etapă de gestionare a deșeurilor în România pentru că ce se face astăzi în anumite județe este inacceptabil”, a mai spus ministrul Mediului.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri