Guvernul Grindeanu: 26 de miniştri, audiaţi în șase ore

Data publicării:
gratiela gavrilescu - 170104_AUDIERI_CABINET_GRINDEANU_25_INQUAM_Octav_Ganea

Audieri pe repede-nainte, astăzi, în Parlament. În doar şase ore, toţi cei 26 de miniştri au trecut prin faţa comisiilor de specialitate. Asta în condiţiile în care în alţi ani era nevoie de două zile pentru audierea unui număr mai mic de miniştri. Cu toţii au trecut fără probleme de întrebările senatorilor şi deputaţilor şi au primit aviz pozitiv.

La ora 08.00 s-a dat startul audierilor maraton din Parlament. Prima care a răspuns întrebărilor a fost Mihaela Toader, ministrul delegat pentru Fondurile Europene. Mai bine de jumătate de oră a vorbit despre planurile pe care le are, iar la final a primit avizul pozitiv al comisiei. În acelaşi timp, într-o altă sală, Alexandru Petrescu, cel care va ocupa scaunul de ministru al Economiei era şi el audiat.

Jumătate de oră mai târziu, alţi doi miniştri intrau la audieri. Toma Petcu, ministrul Energiei, şi Ana Birchall, ministru delegat pentru Fondurile Europene. După mai puţin de 30 de minute de discuţii, ambii au trecut fără probleme de comisiile de specialitate. Rapiditatea cu care au fost audiaţi miniştrii i-a nemulţumit pe unii membrii din comisie.

Mai avem nouă minute după programul stabilit pentru a pune întrebări și spune răspunsurile, această formalitate s-a dovedit ineficientă. E un abuz doamnă, Parlamentul pune întrebări și primește răspunsuri, la revedere”, a spus Eugen Tomac, membru în comisia de specialitate.

La ora 09.00, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, s-a prezentat în faţa comisiilor de specialitate. Nu a vorbit despre planurile de viitor, ci despre măsurile luate în mandatul precedent. Chiar şi aşa a primit avizul pozitiv. Între timp, Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu era şi el audiat. Mai bine de 40 de minute a vorbit despre planurile sale.

Mult mai puţin a durat audierea ministrului Turismului, Mircea Dobre - nici 20 de minute. El a fost validat cu 38 de voturi pentru şi doar opt împotrivă. De asemenea, și audierea ministrului delegat pentru Românii de Pretutindeni s-a derulat rapid. A durat aproximativ o jumătate de oră ceea ce a atras nemulţumiri.

Am dori totuşi să răspundeţi şi la întrebări, doamna ministru, nu am primit răspuns. Parlamentul nu are rol de decor, suntem aici la audierea unui ministru, doamna nu a răspuns la nicio întrebare din cele 28”, a reclamat un membru al comisiei. 

Tot pe repede înainte a fost audiată şi Carmen Dan, ministra Afacerilor Interne. Totul s-a întâmplat, însă, cu uşa închisă, fără accesul jurnaliştilor.

În timpul audierii, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost întrebat despre şosele care vor fi construite.

Câți kilometri de autostradă, nu promit, veți vedea în programul de guvernare”, a spus noul ministru.

Ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, a vorbit despre proiectele pe care le va realiza în mandatul său. A primit aviz pozitiv cu doar patru voturi împotrivă. În schimb, Ministrul Apărării Naţionale i-a convins ceva mai greu pe senatorii şi deputaţii din comisiile de specialitate să-i acorde încrederea. Au fost 19 voturi pentru și 11 împotrivă.

La ora 11.00 au început audierile pentru trei miniştri: Daniel Constantin de la Mediu, Ionuţ Vulpescu de la Cultură şi Pavel Năstase, ministrul Educaţiei. În cazul lor, discuţiile din comisii au durat între 30 de minute şi aproape o oră.

Mult mai rapidă a fost audierea ministrei Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu. În mai puţin de 20 de minute, şi-a prezentat planurile pe care le are la minister şi a primit şi avizul comisiei. Nici în cazul Ministrului Cercetării, senatorii şi deputaţii nu s-au abătut de la program. L-au validat pe Şerban Valeca într-un timp mult mai scurt decât cel stabilit iniţial.

La prânz le-a venit rândul altor trei miniştri să fie audiaţi: Sevil Shhaideh, ministra Dezvoltării, Marius Dunca, ministrul Tineretului, şi Petre Daea, ministrul Agriculturii.

„Sper ca mintea să mă țină în stare să nu fac greșeli”, a spus Petre Daea.

A urmat apoi Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor care a vorbit aproape o oră şi jumătate despre proiectele pe care la va duce la bun sfârşit. Şi în cazul ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, audierile au durat ceva mai mult: aproximativ 40 de minute.

Graţiela Gavrilescu, ministra pentru Relaţia cu Parlamentul, a fost validată cu 26 de voturi pentru şi 10 împotrivă. De asemenea, și ministra Muncii a trecut fără probleme de comisia de specialitate. Audiată timp de aproximativ 40 de minute, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că nu a avut suficient timp pentru a răspunde la toate întrebările colegilor.

„Eu cred că nu este vina noastră că s-au făcut pe repede înainte”, a declarat Lia Olguța Vasilescu. .

Ultimele audieri au început la ora 13 şi 30 de minute. Gabriel Petrea, ministrul pentru Dialog Social şi Florin Iordache, ministrul Justiţiei au încheiat şirul audierilor maraton.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...