Guvernul discută proiectele de legi ale educaţiei și plafonarea tarifelor RCA

Data publicării:
sedinta guvern ciuca iministrii la masa
Premierul Nicolae Ciucă în ședință de guvern. Foto: gov.ro

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, proiectele de legi consolidate ale educaţiei, privind învăţământul preuniversitar şi cel referitor la învăţământul superior. De asemenea, va fi discutată și plafonarea tarifelor RCA la nivelul din februarie 2023.

La finalul şedinţei de Executiv din data de 9 martie, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat că proiectele de legi ale educaţiei analizate la Guvern au suferit anumite clarificări.

Ea a prezentat câteva dintre schimbările aduse în proiecte în urma celor 470 de propuneri primite prin e-mail, până în data de 7 martie, la Ministerul Educaţiei.

„În ceea ce priveşte legea învăţământului preuniversitar, în primul rând au fost aduse nişte clarificări legislative, ca urmare a observaţiilor primite, cu privire la organizarea învăţământului special. De exemplu, am clarificat care sunt dimensiunile formaţiunilor, s-au făcut nişte corelări vizavi de momentul în care se poate merge pe desegregare. Adică, numai în momentul în care există resursele necesare de sprijin în fiecare şcoală. De asemenea, au fost aduse clarificări cu privire la procesul de încadrare a copiilor în diferite forme de sprijin pentru învăţământul special”, a subliniat Deca, potrivit Agerpres.

Aceasta a adăugat că au fost aduse şi corecţii privind liceele tehnologice şi cele cu profil agricol.

„Am clarificat faptul că liceele tehnologice vor fi exceptate de la asumarea aceea cu două treimi a numărului de clase, asumarea filierei, acestea putând îngloba multiple filiere, tocmai având la bază observaţiile primite că multe astfel de licee sunt situate în zone care nu au alternative de alte licee şi atunci este bine să păstrăm această opţiune pentru familii şi pentru tineri. De asemenea, am completat prevederile privind învăţământul preuniversitar de profil agricol prin extinderea posibilităţii ca Ministerul Agriculturii să finanţeze specializări noi sau programe de perfecţionare pentru cadrele didactice”, a mai spus Deca.

Totodată, au fost actualizate o serie de prevederi vizavi de guvernanţa învăţământului preuniversitar şi au fost aduse clarificări ca urmare a discuţiilor cu partenerii sociali vizavi de statutul personalului didactic.

„Alte adăugiri au mai vizat: formarea profesională a adulţilor, zona de învăţământ sportiv şi păstrarea specializării pedagogice pentru învăţământul primar şi preşcolar”, a completat Deca.

Ministrul Educaţiei s-a referit şi la modificările aduse la Legea învăţământului superior, în urma observaţiilor primite.

„Am clarificat nişte elemente în zona de finanţare, deci cum se realizează construcţia bugetară. Am clarificat o serie de articole care vizează învăţământul centrat pe student. De asemenea, am introdus o serie de măsuri pentru creşterea transparenţei instituţionale, inclusiv publicarea tuturor CV-urilor cadrelor didactice titulare sau asociate, în aşa fel încât să existe o mai bună transparenţă vizavi de calitatea fiecărei universităţi şi diversitatea programelor oferite. S-au făcut şi clarificări tehnice vizavi de zona de etică universitară”, a explicat Deca.

Ministrul Educaţiei a anunţat că nu s-au produs modificări în proiectul legii învăţământului preuniversitar, referitor la admiterea la liceu, precizând că a fost păstrată varianta prezentată iniţial, pe 27 februarie, la Ministerul Educaţiei.

Plafonarea tarifelor RCA

În şedinţa de Guvern urmează să fie aprobat şi un proiect de hotărâre privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, pornind de la situaţia creată pe piaţa poliţelor RCA, „o soluţie temporară pentru remedierea stării de fapt o poate constitui îngheţarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de către aceştia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referinţă de către A.S.F. în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări”.

„Prin aplicarea acestei măsuri se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către A.S.F. în luna martie (...) Depăşirea nivelului maxim al tarifelor de primă şi practicarea comisioanelor de distribuţie la un nivel mai mare decât cel prevăzut de Hotărârea de Guvern de către societăţile de asigurare care practică asigurarea RCA constituie contravenţie. Contravenţiile se constată de către persoanele cu atribuţii privind supravegherea şi controlul din cadrul A.S.F., aplicarea sancţiunilor contravenţionale se realizează de către Consiliul A.S.F., iar amenzile se fac venit la bugetul de stat”, se arată în document.

Alte proiecte pe agenda ședinței de Guvern

Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Finanţelor a imobilului denumit generic „Complex Cetate” din Braşov, monument istoric cu destinaţia de construcţii administrative şi social-culturale.

Printr-un alt proiect de hotărâre va fi aprobat planul de măsuri pentru finalizarea sistemului informatic de administrare a resurselor sistemului judiciar.

„Planul de măsuri pentru finalizarea sistemului informatic de administrare a resurselor sistemului judiciar cuprinde acţiunile necesare, grupate în funcţie de 7 obiective specifice, resursele financiare necesare, indicatori de performanţă, precum şi entităţile responsabile cu aducerea la îndeplinire a măsurilor respective. Astfel, în condiţiile implementării acestui plan de măsuri se va putea finaliza operaţionalizarea în bune condiţii a sistemului în perioada 2023-2025 şi se va putea asigura sustenabilitatea utilizării acestuia pe termen lung”, se precizează în nota de fundamentare.

Executivul va adopta şi un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 1245/2003 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Apărării Naţionale a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii.

„Modificările propuse au ca scop crearea cadrului legal pentru ca Ministerul Apărării Naţionale să administreze fondurile rambursate prin mecanisme internaţionale/naţionale, ca urmare a valorificării de bunuri, a donaţiilor, a serviciilor prestate cu titlu gratuit şi să le utilizeze în folosul acestuia, pentru completarea capabilităţilor proprii în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 122/1998 privind acumularea, scoaterea şi împrospătarea produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale, republicată, cu modificările ulterioare”, se specifică în nota de fundamentare.

Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiţii aferente proiectului „Capacitatea sporită de supraveghere, control şi monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat”.

Prin acest proiect, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor propune dezvoltarea unui sistem naţional de monitorizare video, prin intermediul căruia să se genereze alerte în cazul unui transport ilegal de materiale lemnoase, şi implementarea unui sistem de monitorizare prin intermediul imaginilor satelitare, ce va avea ca scop îmbunătăţirea capacităţii APCRS în gestionarea exploatării vegetaţiei forestiere.

Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora, cu titlu gratuit, pentru sprijinirea echipei RO-USAR de căutare-salvare a victimelor, ca urmare a cutremurului major produs în Turcia.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri