Guvernul, avertizat că rămâne fără bani

Data publicării:
viorica vasilica dancila
Foto: Gov.ro

Comisia Europeană strică PSD-ului motivele de laudă: mărirea salariilor şi avansul economiei. Prognozele specialiştilor de la Bruxelles arată că veniturile statului vor fi tot mai mici în raport cu cheltuielile în următorii doi ani, cel puţin. În faţa acestei situaţii, Guvernul caută bani: compania Romgaz a fost obligată să vireze, la buget 500 de milioane de lei, iar Nuclearelectrica a primit o cerere similară.

Guvernul estima deficitul de anul acesta la 2,95 la sută, în timp ce Comisia Europeană anunţă că va depăşi trei procente, iar peste doi ani va fi 4,7. În aceste condiţii şi datoria publică a ţării va creşte de la 35 la sută din produsul intern brut la 38.

Pierre Moscovici, comisar european pentru Economie: În cadrul UE, doar România estimăm că va înregistra un deficit bugetar mai mare de 3% în 2019. În ceea ce priveşte datoria raportată la PIB estimăm că va scădea în majoritatea ţărilor membre, cu trei excepţii: Lituania, România - unde estimăm o creştere - şi Italia.

Ministrul Finanţelor îi corectează însă pe comisarul european pentru Economie.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor: Închiderile de an, execuţiile bugetare au fost cele care au arătat că ceea ce Guvernul a anticipat a fost şi corect.

Ca să respecte propriile calcule, însă, autorităţile au tăiat banii de investiţii şi mută banii dintr-un buzunar în altul. Companiile de stat Romgaz şi Nuclearelectrica au primit cereri să dea sute de milioane de lei ca dividende suplimentare.

Horia Gustă, managerul unui fond de investiții: Aceste companii rămân fără cash-ul necesar unor potenţiale investiţii viitoare.

În ciuda avertismentelor legate de fondurile în scădere, Guvernul nu renunţă la măsuri sociale.

Aurelian Dochia, analist financiar: În condiţiile în care creşterea economică scade atât de puternic, discutăm de 3,6% acum faţă de 5% pe cât era construit bugetul, diferenţa asta trebuie să vină de undeva. Şi de unde poate să vină? Din nişte creşteri de taxe şi impozite.

O măsură care ar urma să aducă mai mulţi bani la buget este şi creşterea salariului minim pe economie de luna viitoare, care va fi decisă la următoarea şedinţă de guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri