Grupurile minorităților propun ca președintele să fie ales de Parlament

Data publicării:
parlamentul romaniei crop ingust - mfax-2

Grupul deputaţilor minorităţilor naţionale a depus, marţi, la Comisia de revizuire a Constituţiei, propunerile de modificare a legii fundamentale, între acestea fiind şi trecerea la republica parlamentară şi un Parlament bicameral format din Camera Deputaţilor şi Camera Regiunilor.

Liderul grupului, Varujan Pambuccian, a prezentat, într-o conferinţă de presă, aceste amendamente, arătând că minorităţile au avut discuţii în acest sens cu toate grupurile parlamentare şi că „simte că, de data aceasta, multe dintre propuneri vor deveni realitate”, potrivit MEDIAFAX.

Pambuccian a spus că minorităţile propun trecerea de la republica semiprezidenţială la republica parlamentară, în care preşedintele este ales de către Parlament. Potrivit acestei propuneri, întreaga construcţie este centrată pe Parlament, care să fie bicameral, format din Camera Deputaţilor şi Camera Regiunilor, cu atribuţii diferite.

Minorităţile propun şi renunţarea la ordonanţele de urgenţă şi utilizarea lor numai în situaţii excepţionale, cum ar fi stări de urgenţă, de război.

O altă propunere de modificare a Constituţiei este ca demiterea prim-ministrului să se poată face în urma adoptării unei „moţiuni constructive de cenzură”, care să menţioneze şi numele noului prim-ministru. Adoptarea moţiunilor simple ar avea drept consecinţă demiterea ministrului care se ocupă de domeniul respectiv, mai propun minorităţile.

Minorităţile propun şi ca judecătorii să răspundă penal, civil, material, moral pentru îndeplinirea atribuţiilor cu rea credinţă.

Pambuccian a adăugat că propune şi introducerea în Constituţie a referirii la rezoluţia de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Astfel, minorităţile consideră că articolul 1 alineatul 3 din Constituţie ar trebui modificat astfel încât acesta să fie: „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, al principiilor rezoluţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi sunt garantate”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...