Grindeanu nu pleacă imediat. Cum va fi asigurat interimatul după căderea Guvernului

Data actualizării: Data publicării:
sedinta guvern grindeanu gov

Parlamentul României a demis Guvernul condus de Sorin Grindeanu, după ce moţiunea de cenzură a fost votată de 241 de aleşi. Acest lucru nu înseamnă, automat, şi plecarea premierului de la Palatul Victoria, în condiţiile în care Constituţia prevede un mecanism de asigurare a interimatului de către prim-ministrul demis de cele două Camere.

Sorin Grindeanu va mai sta o perioadă la Guvern chiar dacă moţiunea PSD-ALDE a trecut, miercuri, de votul parlamentarilor.

Însă ceea ce va fi diferit de azi înainte în activitatea Cabinetului e faptul că va fi una mult restrânsă. Practic, Guvernul proaspăt demis va mai asigura doar administrarea curentă a ţării.

Iată ce scrie la art. 110, alin. (4) din Constituţie: „Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”.

Dat fiind faptul că Executivul Grindeanu a fost demis prin moţiune de cenzură (situaţie prevăzută de alin. 2), rezultă că se va intra în logica stipulată în art. 103 al Legii fundamentale.

Articol care prevede următorii trei paşi:

*Şeful statului desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru. Pentru asta, trebuie să consulte partidul care are majoritatea absolută în Parlament sau, în caz că nu există aşa ceva, partidele care deţin această majoritate.

Realitatea politică a momentului arată că nicio formaţiune parlamentară nu face singură majoritatea. Guvernul Grindeanu fusese impus de o coaliţie formată din două partide, PSD şi ALDE.

*Mai departe, ne spune Constituţia, „candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului”.

*În fine, ultimul pas se referă la programul şi lista Guvernului, care „se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”.

Aşadar, ceea ce este limpede în acest moment, la doar câteva minute distanţă de prăbuşirea Executivului Grindeanu în urma moţiunii de cenzură a PSD-ALDE, e faptul că premierul încă în funcţie rămâne la Palatul Victoria pentru a asigura interimatul, dar va avea o activitate mult limitată.

Nu în ultimul rând, că trecerea moţiunii de cenzură presupune, din punct de vedere constituţional, intrarea în joc a preşedintelui Klaus Iohannis.

De altfel, Preşedinţia a anunţat deja că şeful statului va convoca, pentru luni, consultări cu partidele parlamentare în vederea formării noului Guvern. Informaţia a fost transmisă de purtătorul de cuvânt al lui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...