Gheorghe Flutur, la Digi24: La Bruxelles, oamenii noştri trebuie să spele ruşinea cormoranilor din piscine
Data actualizării: Data publicării:
Gheorghe Flutur, preşedintele Ligii Aleşilor Locali PNL, a explicat la Digi24 de ce nu a vrut să candideze pentru alegerile europarlamentare şi pe ce criterii a fost întocmită lista candidaţilor, care a fost validată, joi, în Biroul Executiv Naţional al PNL.
Lista supusă votului conţine următoarele nume, în ordine: Rareş Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Valean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, Vlad Nistor, Mihai Ţurcanu, Violeta Alexandru.
"Am fost lider naţional mulţi ani. Multă lume m-a întrebat dacă nu mă duc europarlamentar. Am zis că mă duc acasă în Bucvina, sunt ales local şi cu procent mare, dar trimitem pe alţii să ne reprezinte cu cinste.
Rareş Bogdan e un patriot, un om hotărât care nu va avea poziţia ghiocel în negocierile cu Bruxelles. Ne trebuie acea demnitate, oamenii noştri trebuie să spele ruşinea cormoranilor din piscine.
PNL împleteşte noul cu vechiul. Mircea Hava - omul ăsta a avut multe mandate, va şti să lupte de la Bruxelles pentru România, Rareş Bogdan e nou, dar e patriot. Una e să fii patriot acasă, alta e să negocieze pentru România. Suntem garantul menţinerii drumului spre Europa. Vasile Blaga, Gheorghe Falcă, Daniel Buda...m-am dus la Suceava preşedinte de consiliu judeţean ca să îi rog să mă ajute să negocieze şi în numele meu pentru anumite proiecte specifice zonei mele", a spus Gheorghe Flutur.