George Maior: Nu dorim ca SRI să fie atras în procesul electoral care se deschide în 2014

Data publicării:
george maior digi2

„Nu vreau să comentez despre aspecte care ţin de această foarte interesantă dinamică internă. Suntem o instituţie neutră şi independentă. Nu dorim să fim atraşi, deşi unii doresc să facă acest lucru, în acest proces electoral care se deschide în 2014 în legătură cu preşedinţia României. Vom evita orice fel de comentarii, de discuţii sau activităţi care pot fi legate de acest subiect”, a precizat George Maior, citat de Mediafax.

Șeful SRI a ţinut să precizeze că nu va comenta nici declaraţiile preşedintelui şi nici ale liderului PNL Crin Antonescu. „Rămân fixat în această poziţie în care cred că suntem ancoraţi de ani buni de zile, de independenţă şi neutralitate”, a spus el.

Preşedintele comisiei parlamentare pentru controlul SRI, deputatul PSD Georgian Pop, a precizat, la rândul său, că invită pe oricine are probe, nu doar declaraţii, sau supoziţii, la el la birou şi să se facă cercetările necesare.

„Haideţi să începem să discutăm şi despre probe. Aşa, pe declaraţii politice, sigur, e o zonă care face parte din fişa postuloui nostru, a politicienilor”, a spus preşedintele comisiei parlamentare.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că în opinia sa sunt persoane „influente în servicii” care fac presiuni ca premierul Victor Ponta să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor, el menţionând totodată că nu „bagă mâna în foc” că PSD nu va face acest pas.

Antonescu a susţinut că în ceea ce priveşte candidatura la prezidenţiale nu poate să bage „mâna în foc că PSD şi însuşi Victor Ponta nu pot să ia la un moment dat această decizie, din diferite motive”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la un post de televiziune, răspunzând la o întrebare, că nu vede posibil un scenariu în care directorul SRI, George Maior, va candida la prezidenţiale, arătând că, din câte ştie, acesta are cu totul alte planuri pentru moment.

El a fost întrebat despre faptul că Elena Udrea a vorbit despre o posibilă candidatură a lui George Maior la prezidenţiale.

„Prima dată când o să vină doamna Udrea aici, rugaţi-o să comenteze ce am spus eu, dar nu mă puneţi pe mine să comentez declaraţiile doamnei Udrea”, a răspuns şeful statului.

Întrebat dacă vede posibil, în scenarul prezidenţialelor de anul viitor, un candidat George Maior, preşedintele a răspuns: „Nu. M-aţi întrebat, mi-am dat o părere. Ştiu că Maior are cu totul alte planuri pentru moment”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...