Geoană, despre prezidențiale: „Partidele parlamentare nu și-au anunțat candidații până acum pentru că nu au unii redutabili”

Data publicării:
mircea geoana face declaratii
Mircea Geoană spune că „pare că există o înţelegere între câţiva politicieni şi că, de fapt, ei încearcă să închidă jocul democratic din România”. FOTO: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană constată că, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale, partidele parlamentare nu au anunţaţi candidaţii pentru funcţia de preşedinte al ţării. El este de părere că partidele fac acest lucru pentru că ştiu că nu au un candidat „de calibru” pentru această funcţie, transmite News.ro.

„Ceea ce este puţin interesat este că, din mai multe partide, tot soiul de pseudo-invitaţii «să vină să ne caute la partid, să ne facă nu ştiu ce», şi mă uit cu amuzament, ca unul care a mai făcut sportul ăsta - mai demult, dar tot l-a făcut şi tot îl ştiu - este prima dată în istoria de 25 de ani a alegerilor româneşti când nu se ştiu candidaţii la prezidenţiale din partea partidelor româneşti parlamentare. Prima dată. Suntem în luna aproape martie, au devansat şi alegerile pentru septembrie, din motive pe care, poate, le vom comenta... pentru că este evident că nu au candidaţi de calibru pentru a putea fi aleşi de către români într-un moment atât de complicat şi au nevoie... Eu am fost coleg cu mulţi dintre ei şi nu mă dezic de cine sunt şi de cine am fost. Nu mă dezic nicio secundă. Eu nu spun că ei nu sunt buni sau nu ar fi buni pentru partid, pentru Guvern, pentru acel tip de nivel. Da, pot să şi continue, nu e o problemă, nu avem nicio dispută aici. Dar, pentru preşedinte, lumea aşteaptă un profil, un calibru, un tip de experienţă, un tip de soliditate pe care ei nu îl văd astăzi în aceste partide. Pentru asta amână şi de asta încearcă tot felul de combinaţii politicianiste în speranţa că poporul şi oamenii o să meargă pe o astfel de variantă. Nu vor merge acolo, pentru că românii conştientizează, ca de fiecare dată”, a afirmat Geoană, marţi seară, la Antena 3.

Mircea Geoană spune că „pare că există o înţelegere între câţiva politicieni şi că, de fapt, ei încearcă să închidă jocul democratic din România”

El a spus că, dacă un partid nu are un candidat „credibil, care să fie capabil să transcendă limitele propriului partid, la numărul imens de participanţi la alegerile prezidenţiale din România, un candidat standard şi care nici nu are profilul, fie vorba între noi, la nivelul aşteptărilor într-un astfel de moment istoric, eu cred că nu au şanse să câştige”.

„Nu spun că nu pot câştiga. Dar spun că, astăzi, o majoritate importantă a românilor de acasă şi din diasporă au o aşteptare diferită decât acest tip de... pare, mai degrabă, că există o înţelegere între câţiva politicieni şi că, de fapt, ei încearcă să închidă jocul democratic din România. O spun încă o dată: românii îşi vor alege preşedintele, nu combinaţiile de partide sau candidaţi individuali sau colectivi din partea unui conglomerat de partide. Acest lucru sunt absolut convins de el şi faptul că nu îşi anunţă candidaturile arată că şi dânşii sunt conştienţi că nu au candidaţi suficient de redutabili ca să iasă cu ei în faţă şi de aceea se ascund în spatele acestor combinaţii. Asta nu înseamnă că nu sunt oameni respectabili, că nu sunt oameni care nu pot să facă lucruri importante în statul român, că nu pot să conducă partide sau guverne. Nu despre asta este vorba. Pentru preşedinte românii aşteaptă într-un moment complicat un alt tip de profil de lider, asta spun eu”, a adăugat Geoană.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...