Gabriel Mutu, președinte interimar al PSD București

Data actualizării: Data publicării:
gabriel mutu facebook

Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a fost numit președinte interimar al PSD București, în locul Gabrielei Firea. Decizia a fost luată în ședința Comitetului Executiv de astăzi.

gabriel mutu facebook
Gabriel Mutu, președintele interimar al PSD București

Primarul general Gabriela Firea a anunţat, luni, înaintea şedinţei Comitetului Executiv al PSD că a demisionat din funcţia de preşedinte interimar al PSD Bucureşti.

Mi-am depus acum demisia din calitatea de preşedinte interimar la PSD Bucureşti. Este o formă de protest a mea pentru faptul că de doi ani de zile domnul Dragnea a blocat alegerile la această organizaţie şi la alte câteva din ţară, probabil pentru a fi vulnerabili”, a declarat, luni, Gabriela Firea, înaintea şedinţei Comitetului Executiv al PSD.

Este regretabil faptul că deja știm ce se va întâmpla în ședință, iar aceasta nici nu a început. Nu este democratic, nu este statutar ca înainte de a se dezbate o anumită situație în Comitetul Executiv să se dezbată informal în birouri, în restaurante, în incinte”, a adăugat ea.

Gabriela Firea a spus că a demisionat din calitatea de președinte interimar al PSD București ca formă de protest pentru că de doi ani de zile au fost blocate de către președintele partidului, Liviu Dragnea, alegerile pentru această organizație și pentru alte organizații județene, „probabil pentru a fi vulnerabili și pentru a depinde de domnia sa”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri