„Toate programele partidelor o trag spre populism. N-am văzut pusă nicăieri problema filozofiei fiscale. Ţara asta are un dezechilibru între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului. Evaziunea fiscală se face din această anormalitate”, a spus la emisiunea „Imparţial”, difuzată de Digi 24, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru.
Acesta a susţinut că dacă munca este impozitată cu 47%, iar capitalul cu 16%, inclusiv în ţări ca Germania se va ajunge ca „antreprenorii să îşi ia dividentdele în plic şi să le plătească ca salarii suplimentare”. În opinia sa trebuie găsit un echilibru între impozitarea muncii şi cea a capitalului.
Celălalt invitat al lui Luca Niculescu în studioul Digi 24, Alexandra Gătej, membru AmCham România, a spus că printre măsurile pe care ar fi vrut să le vadă în programele partidelor politice este şi reducerea CAS.
„Este frica de pierdere pe termen scurt a unor resurse. Dar avantajul reducerii fiscalităţii pe muncă e însăşi stimularea muncii. Cuplat cu un program de investiţii, această măsură ar duce la crearea de noi locuri de muncă şi ar scoate la lumină munca la negru. Este şi o problemă de protecţie socială, pentru că angajaţii ar avea pensie s-au asigurare de sănătate”, a spus Alexandra Gătej.
Generaţia „baby Boomer” face agenda politică
În opinia lui Florin Pogonaru, de pe agenda politicienilor lipsesc tinerii. Iar acest lucru nu este valabil doar în România, ci în întreaga lume. Şi asta pentru că respectiva agendă e legată de „baby boomer”, generaţia celor născuţi între 1946 şi 1964, de unde vin şin voturile.
„S-a creat o disproporţie la nivelul societăţii. Generaţia baby boomer reprezintă 70 la sută din populaţie. Ei fixează agenda, ei dau voturile. De aia se discută numai de pensii şi medicamente, lucruri normale, de altfel. Politicienii sunt atenţi la ei, pentru că tinerii dau foarte puţine voturi”, a explicat Pogonaru.
Acesta a dat şi exemplul unor propuneri de contracarare a acestui fenomen, care par extravagante la prima vedere, dar la care s-asu gândit japonezii şi ungurii. Astfel, familiile vor primi dreptul las un vot în plus pentru fiecare copil sub 18 ani. „Asta pentru că societatea trebuie să se uite spre viitor”, a încheiat Florin Pogonaru.