Florin Iordache ironizează Guvernul Orban: A preluat cu copy-paste măsuri ale PSD

Data actualizării: Data publicării:
iordache

Deputatul PSD Florin Iordache îi acuză pe liberali că au copiat programul partidului său, deși se plânge, în același timp, că PNL va desființa multe dintre măsurile PSD.

Florin Iordache: „Birourile Permanente Reunite vor fi luni la prânz şi vom stabili un calendar. După ce am văzut programul de guvernare şi lista cred că trebuie să facem o audiere serioasă ca să vedem dacă ce scrie acolo pot şi susţine. Cred că vom propune marţi, miercuri, joi să fie audierile astfel încât cei care vor vota să afle despre competenţa minişrtilor şi programul de guvernare.

Am văzut că sunt foarte multe măsuri ale PSD care sunt preluate cu copy-paste. Atunci de ce au mai dat jos guvernul Dăncilă, dacă continuăm măsurile propuse de guvernul Dăncilă?"

Reporter: Abrogarea recursului compensatoriu e  măsură dorită prin Parlament. Ce va face PSD?

Florin Iordache: "Eu am susţinut această măsură preluată de la doamna Prună. O parte dintre membrii cabinetului Pruna sunt şi în guvernul Orban. A fost o cerinţă internaţională cerută de CEDO. Vrem să vedem dacă acele condiţionalităţi sunt respectate sau nu. Putem discuta în Parlament de recursul compensatoriu, poate nu e cea mai fericită formulă".

Reporter: Ce şanse sunt să treacă guvernul?

Florin Iordache: "Ca să treacă, acel vot ar trebui să existe. Ca să fie acel guvern ar trebui să aibă 233 de colegi în sala. Nu cred că vor reuşi să se strângă".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri