Florin Cîțu, promisiuni pentru primari: Nu există pericolul să nu primească bani pentru proiectele în derulare

Data publicării:
CITU_ANUNT PNL_07INQUAM_Octav_Ganea
Premierul Florin Cîţu. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, înaintea participării la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, că nu există niciun pericol ca primarii să nu primească bani pentru proiectele aflate în derulare. „Nicio rectificare bugetară nu se va face la partid”, a mai declarat premierul.

„Niciun pericol. Suntem aici să dezvoltăm România, nu anumite localităţi”, a arătat Cîţu, într-o declaraţie acordată presei, potrivit Agerpres.

El a menţionat că susţine alocările din impozitul pe venitul global către autorităţile locale, dar a subliniat că este important ca şi la nivelul primăriilor să se realizeze reformele necesare.

„Împreună cu toţi primarii dezvoltăm România şi vreau să aud de la domniile lor care sunt proiectele. La precedenta întâlnire am ascultat doleanţele primarilor, dar am avut şi eu câteva doleanţe, în special în ce priveşte reforma în administraţia locală. Urma să ne uităm la cheltuielile de personal, la alte cheltuieli, să vedem cum putem să îmbunătăţim lucrurile, dar bineînţeles, ei ştiu foarte bine, i-am susţinut anul trecut când a fost vorba de acele alocări din impozitul pe venitul global, de 64%. În continuare îi voi susţine şi vom discuta exact cum putem să împărţim aceşti bani. O să fie o discuţie aplicată”, a spus premierul.

În cadrul discuțiilor cu primarii, Florin Cîțu le-a transmis acestora că „nu este în regulă” ca jumătate din UAT-urile din România să aibă venituri proprii mai mici decât cheltuielile.

Totodată, primarii de municipii i-au cerut premierului sprijin pentru un proiect de lege care să simplifice unificarea UAT-urilor, „în cazul în care zonele limitrofe vor să se unească cu municipiul reședință de județ”. Aceștia au mai cerut și descentralizarea obținerii fondurilor europene.

„Vreau să asigur pe toată lumea că această guvernre este diferită. Am nevoie de toată lume, de toți primarii, președinții de CJ-uri, pentru a dezvolta România. (...) Nicio rectificare bugetară nu se va face la partid, atât timp cât voi fi prim-ministru României. Se va face la Guvern, fără criterii politice”, a mai declarat premierul Florin Cîțu.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri