Florin Cîțu: Preşedinţii celor două Camere, responsabili pentru orice s-ar întâmpla la iarnă cu facturile

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Cîțu face declarații.
Florin Cîțu. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Ludovic Orban și Anca Dragu, sunt responsabili pentru orice s-ar întâmpla la iarnă cu facturile, deoarece compensarea facturilor și alte soluții pentru iarnă nu pot fi implementate dacă va fi dat jos Guvernul, declară Florin Cîțu, potrivit Mediafax.

„Avem mai multe soluții, Legea consumatorului vulnerabil, și îmi pare foarte bine că Parlamentul m-a ascultat și a adoptat legea consumatorului vulnerabil, deși am trimis-o acum câteva luni. Am vorbit și de compensarea facturilor, ne uităm și la alte soluții pentru iarnă, dar să știți că nu pot fi implementate dacă va fi dat jos Guvernul”, declară la Antena 3 Florin Cîțu.

Premierul spune că USR PLUS și AUR „au hotărât să dea jos acest Guvern într-o criză”.

„Dacă merg mai departe cei de la USR, AUR și PSD trebuie să se gândească și să se uite în ochii românilor și să le spună că nu vor avea o soluție până nu va fi un alt Guvern și nu știm când va fi un alt Guvern, pentru că ei au hotărât să dea jos acest Guvern într-o criză. La fel este și cu campania de vaccinare. Ai nevoie de ordonanță de urgență și nu o poți să dai dacă Guvernul pică. Cei care accelerează această moțiune fără a aștepta decizia Curții Constituționale, trebuie să știe că sunt responsabili pentru orice s-ar întâmpla la iarnă cu facturile românilor. Acum, responsabili sunt cei doi președinți de la Camera Deputaților și Senat și cei de la USR, AUR și PSD“, conchide Cîțu.

Parlamentul a fost convocat joi pentru a fi citită moțiunea de cenzură.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a trimis încă de marți moțiunea de cenzură către Guvern.

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”