Președintele PNL Florin Cîțu a declarat miercuri, după prima zi de negociere pe programul de guvernare cu PSD, că liberalii nu sunt de acord cu impozitarea marilor averi, măsură propusă de social democrați. De asemenea, Cîțu spune că PNL este de acord cu creșterea de pensii, salarii și alocații, dar toate aceste majorări trebuie să fie făcute în contextul deficitului bugetar.
„În România, orice venit este deja impozitat. Este vorba dacă vrem să penalizăm suplimentar pe cineva că a muncit și a acumulat active. Mi nu mi se pare normal acest lucru. Dacă e vorba de evaziune fiscală, bineînțeles că sunt de acord. Nu sunt de acord ca românii care muncesc, își asumă riscuri, investesc, au plătit impozite, să venim după să spunem să mai plătiți ceva că asta înseamnă justiție socială”, a declarat Florin Cîțu.
Premierul intermar susține că nu trebuie modificat „peste noapte” Codul Fiscal și că taxele nu vor fi crescute. Acesta a precizat că modelul economic al guvernării trecute a fost unul bun, pentru că s-a bazat pe investiții.
„În ceea ce privește Codul Fiscal, lucrurile nu se pot întâmpla peste noapte. Eu am spus de la început că eu nu voi crește taxele, că nu vom crește taxele în această guvernare. Am arată că schimbarea paradigmei în care am alocat resurse pentru investiții au adus bani la bugetul de stat. Este un model economic care funcționează. Nu cred că acest model economic trebuie schimbat astăzi. În același timp sunt discuții despre creșterea pensiilor, a salariilor, a alocațiilor, și am spus că o vom face, în contextul traiectoriei deficitului pe care deja am anunțat-o. Orice creștere trebuie să vedem dacă se încadrează în deficitul pentru anul viitor. Altă soluție ar fi să luăm bani de la investiții și eu nu sunt de acord cu asta. Vom vedea dacă putem să mergem cu o creștere mai mare a pensiilor. Noi nu ne opunem, dar toate trebuie judecate în contextul acesta economic, nu să facem acum niște creșteri populiste și după să tăiem”, a spus președintele PNL.
Citește și PSD nu e de acord cu eliminarea scutirii de la impozit a angajaților din cercetare, IT și construcții
Vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că social-democrații au propus unele măsuri pentru creșterea veniturilor statului. Una dintre acestea ar fi „taxarea luxului”, despre care Grindeanu spune că e o intenție și nu o impunere în negocierile cu PNL privind programul de guvernare la capitolul economie.
„Ne dorim să creștem salariul minim de la 1 ianuarie, să mărim pensia minimă de la 800 la 1000 de lei, să mărim cu 11% punctul de pensie iar alocațiile să fie conform legii. Pentru asta, am venit cu propuneri care vor fi discutate în perioada următoare pentru a crește veniturile statului”, a spus Sorin Grindeanu.
Echipele de negociere ale PSD, PNL și UDMR se întâlnesc miercuri și joi pentru a realiza programul de guvernare. Întâlnirile sunt împărțite pe domenii și au loc la o vilă de protocol, potrivit unor surse politice. Programul de guvernare și negocierea ministerelor ar trebui finalizate până la începutul săptămânii viitoare. Liderii celor trei partide vor ca votul pentru noul guvern să fie dat până pe 18 noiembrie.
Editor : R.K.