Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat, sâmbătă, la un post de televiziune, că este posibil ca premierul Sorin Grindeanu să fi preferat un alt „spate politic” decât cel asigurat de către social-democrați. Ea a mai spus că şi-ar dori ca o femeie, fie din actualul Executiv, fie din grupul parlamentar al PSD să ajungă în postul de prim-ministru.
Gabriela Firea a apreciat că există o modificare de comportament a premierului Sorin Grindeanu faţă de primele luni ale mandatului său, o posbilă explicaţie fiind faptul că acesta ar putea avea o susţinere din exteriorul PSD, relatează News.ro.
„Este o sumă senzaţii pe care ni le lasă la vedere prestaţia premierului. La început a înţeles rolul său, anume că reprezintă o funcţie numită şi a înţeles că trebuie să există o relaţie puternică cu conducerea partidului şi a alianţei pentru a aplica programul de guvernare ad litteram. Ulterior, cred că a fost un moment în care nu a mai simţit această nevoie. Probabil a umplut golul lăsat de absenţa în consultarea sa cu domnii Dragnea şi Tăriceanu cu altceva. Rămâne să aflăm ce anume este acel altceva. Noi îi asiguram spatele politic. În momentul în care nu a mai considerat util spatele politic, înseamnă că are alt spate, poate”, a declarat Gabriela Firea la RTV.
Ea a afirmat că a pus-o pe gânduri declaraţia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, legată de faptul că Grindeanu nu se mai consultă cu el. „M-a îngrijorat faptul că preşedintele Liviu Dragnea a ajuns să spună că nu se mai întâlnise cu premierul, că primul-ministru nu mai simte nevoia să se consulte cu el, că relaţia cu el, fără să spună mot-à-mot, s-a răcit”, a afirmat primarul Bucureştiului.
Firea a adăugat că, în eventualitatea nerealizării programului de guvernare, nu Grindeanu va plăti costurile politice, ci partidul şi liderul său. „Doamne fereşte, dacă programul de guvernare nu va fi realizat, cel care va plăti va fi preşedintele Liviu Dragnea şi nu este corect, pentru că nu este el, din păcate, prim-ministru, iar cel care va plăti va fi partidul, nu domnul Grindeanu pentru că nu el este cel care a candidat direct în alegeri”, a mai spus Firea.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, declara în urmă cu o săptămână, la Antena 3, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat că nu se mai consultă cu premierul Sorin Grindeanu „ca la început”, dând exemple de proastă colaborare cu Guvernul la nivelul Primăriei, unde proiectele „se lovesc de un zid”, iar relaţia Executivului cu administraţia locală este „mai proastă” decât pe vremea Cabinetului Cioloş.
După declaraţiile Gabrielei Firea, premierul Sorin Grindeanu a scris, luni, pe Facebook, că a fi premier este o „răspundere imensă” şi, pentru a pune în practică programul de guvernare, este nevoie de stabilitate, atrăgând atenţia că adversarii PSD „sunt în afara partidului”, respectiv PNL şi USR.
În emisiunea de sâmbătă, de la RTV, Gabriela Firea a precizat că nu intenţionează să abandoneze mandatul de primar pentru o funcţie la vârful admnistraţiei centrale.
„Nici în ce priveşte prezidenţialele, nici în ce priveşte preluarea mandatului de premier nu se pune în discuţie sub nicio formă. Sunt un om corect care vrea să-şi ducă la bun sfârşit activitatea”, a spus primarul Capitalei adăugând că şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, îşi doreşte ca ea să-şi finalizeze proiectele pentru Bucureşti.
„Avem foarte mulţi colegi capabili, profesionişti, oneşti care pot să ocupe funcţia de prim-ministru. Eu mi-aş dori să fie tot o doamnă prim-ministru. Am mare încredere în capacitatea de muncă a femeilor, în loialitatea lor, în modalitatea în care ştiu să se organizeze şi în pragmatismul acestora. O femeie din actualul guvern sau din parlamentarii noştri... Mi-aş dori. Sunt sigur că am colabora foarte bine”, a mai spus Firea.