Filmul are aproximativ 45 de secunde şi debutează cu vocea premierului, peste care, ulterior, sunt suprapuse vocile altor persoane, urmând să se încheie tot cu vocea lui Ponta.
Textul expus pe voce în film este următorul: „Dragă Crin, când am început proiectul nostru comun, ne-am dorit ca toţi românii să aibă o viaţă europeană, cu adevărat. Ne-am dorit o ţară cu salarii decente, cu spitale redeschise, şcoli moderne, pensionari fără grija zilei de mâine, demnitatea redată profesorilor, medicilor şi militarilor. Ne-am dorit ca formula "Să trăiţi bine!" să nu mai fie spusă niciodată în bătaie de joc. Îi privesc pe cei din jur şi ştiu că şi ei cred, ca şi mine, că proiectul nostru e adevărat şi trăieşte”.
Pe parcursul filmului, în imagini apare premierul Ponta care, aşezat în fotoliu, în biroul său de la Palatul Victoria, scrie pe o filă de hârtie „Şi totuşi trăieşte”, pe care o şi semnează.
Totodată, apar şi imagini cu alte persoane care scriu în întregime textul transmis pe voce şi semnează.
Filmul se încheie cu sloganul de campanie al PSD-UNPR-PC, „Mândri că suntem români!”. Coperta de final este „USL trăieşte”, care însă apare exclusiv pe imagini, nu şi pe voce.