Fifor face comparația cu Bulgaria: La noi e o întreagă pleiadă de indivizi care cer cu ochii injectați să se mențină MCV

Data publicării:
mihai-fifor-gov
Foto: gov.ro

Mihai Fifor susține că mai mulți foști și actuali europarlamentari, inclusiv de la PNL și USR, cer menținerea MCV, în timp ce în Bulgaria nimeni nu a făcut acest lucru. Fifor spune că rapoartele MCV sunt invocate pentru a nu permite intrarea României în Spațiul Schengen.

Comisia Europeană vrea să ridice MCV în cazul Bulgariei, dar îl menține pentru România. Ai zice că Bulgaria și-a reformat justiția. Da’ de unde! Presa bulgară ne spune că la ei se închid zilnic 188 de cazuri penale, iar în ultimul an 1 milion de astfel de dosare s-au clasat pentru că s-au prescris faptele. Sunt 9 bulgari încarcerați în prezent pentru corupție, dintre care, cei mai mulți pentru că au vrut să dea între 5 și 25 de leva ca să scape de o amendă de circulație. Deci nu reformele și lupta anti-corupție sunt motivele pentru care Bulgaria e lăudată, iar România e criticată. Vina este a noastră, a românilor! În Bulgaria, nimeni nu a îndrăznit vreodată să ceară public menținerea MCV. La noi, însă, e o întreagă pleiadă de indivizi, în frunte cu Monica Macovei, Cristian Preda, Siegfried Mureșan și alți europarlamentari PNL și USR, care cer cu ochii injectați să se mențină MCV pentru România! Ce nu înțeleg acești «români», care își denigrează țara în afară, e că rapoartele MCV sunt invocate pentru a ține România în afara Spațiului Schengen, împiedicându-ne astfel să devenim o rută comercială între Marea Neagră și vestul Europei. Iar asta înseamnă bani mulți pierduți de țara noastră!”, a scris, miercuri, pe Facebook, secretarul general al PSD Mihai Fifor.

Social-democratul consideră că ruta va trece probabil prin Bulgaria, pentru că bulgarii „își apără cu toții țara în afară!”.

Comisia Europeană subliniază, într-un comunicat privind raportul MCV, că s-a constatat, în România, o involuție față de progresele din anii precedenți, ceea ce reprezintă o sursă de preocupare majoră, subliniind că regretă că țara noastră nu a pus în aplicare recomandările din 2018.

Experții europeni constată, în cadrul MCV, că este remarcat un „ușor regres” în privința luptei împotriva corupției, deși bilanțul realizărilor DNA și ICCJ din primele 6 luni ale lui 2019 este unul pozitiv.

În raport se mai menționează că noua conducere a ICCJ trebuie să păstreze profesionalismul. Experții europeni atrag atenția, în raportul MCV, că posturile de șef al DNA și al PÎCCJ sunt ocupate în prezent de adjuncții instituțiilor și recomandă ca Secția pentru procurori a CSM să aibă un rol esențial și proactiv în procesul de numire.

Ana Birchall a anunțat, marți, că va convoca în regim de urgență Comisia MCV la nivel național, compusă din reprezentanți ai instituțiilor care au un rol în privința funcționării sistemului judiciar din România, pentru a discuta un plan pentru implementarea recomandărilor Comisiei Europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri