Coaliția spune că ideea abrogării Legii 90 a fost a lui Cioloș și invocă o decizie a CCR din 2017

După ce presa a arătat că Executivul pregătește un proiect de lege prin care ar fi abrogată Legea nr. 90/2001, lege care l-a împiedicat pe Liviu Dragnea să pretindă funcția de premier, ministerul condus de Sevil Shhaideh a venit cu precizări. Ministerul Dezvoltării susține că prevederea invocată de jurnaliști ar fi doar preluată dintr-un proiect inițiat de Guvernul Cioloș, nefiind o „inițiativă a actualei coaliții de guvernare”. MDRAP nu explică însă de ce noul proiect de Cod administrativ, care conține prevederea controversată, nu a fost pus în dezbatere ca alte proiecte normative.

„Referitor la informațiile apărute în spațiul public, privind amendarea unor prevederi din Legea nr. 90/2001, prin proiectul Codului Administrativ, Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene face următoarele precizări: proiectul de act normativ privind Codul administrativ a fost elaborat și introdus în dezbatere publică la data de 8 noiembrie 2016, cu două luni înainte de venirea la guvernare a actualei coaliții politice. La acea dată, proiectul Codului administrativ, propus și angajat de fostul cabinet condus de domnul prim-ministru Dacian Cioloș, conținea în aceeași formă și articolul privind amendarea Legii 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. Prin urmare, introducerea acestei prevederi nu reprezintă o inițiativă a actualei coaliții de guvernare”, se arată în comunicatul emis de ministerul condus de Sevil Shhaideh.

Mai departe, MDRAP indică link-urile la care pot fi găsite cele două proiecte de Cod administrativ: cel al Guvernului Cioloș și cel al Guvernului Tudose.

De asemenea, ministerul susține că introducerea prevederii care ar permite persoanelor condamnate să devină membri ai Guvernului după reabilitare ar fi fost „motivată”.

„Introducerea la acea dată a prevederilor legate de amendarea Legii 90/2001 a fost motivată de necesitatea de actualizare a legislației privind administrația publică centrală și locală în acord cu jurisprudența Curții Constituționale din ultimii ani și corelarea cu alte acte normative cu incidență în administrația publică”.

Iar câteva rânduri mai jos, MDRAP invocă, drept argument, motivarea deciziei CCR nr. 304/2017, care prevede că „efectele reabilitării se produc pentru viitor” și că „înlăturarea consecințelor condamnării vizează nu numai materia dreptului penal, ci și consecințele extrapenale care au derivat din condamnare, decăderile, interdicțiile sau incapacitățile încetând odată cu rămânerea definitivă a hotărârii dereabilitare”.

Cu alte cuvinte, ministerul condus de Sevil Shhaideh explică modificarea propusă în noiembrie 2016 printr-o decizie a Curții Constituționale din 2017.

În dezbatere publică, dar ascuns

După cum se poate vedea din link-urile furnizate chiar de MDRAP, proiectul de Cod administrativ al Guvernului Tudose a fost pus în dezbatere publică pe 6 iulie 2017, doar că nu a fost pus la rubrica obișnuită, „Consultări publice”, ci la rubrica intitulată „Consultări ministeriale”. Or, acest fapt este de natură să îngreuneze accesul publicului la document și, pe cale de consecință, și formularea de propuneri de amendare a proiectului.

De altfel, prin plasarea discretă a proiectului într-o altă rubrică se explică faptul că, deși pus în dezbatere publică din data de 6 iulie (mai sunt, așadar, doar patru zile până la expirarea termenului limită de depunere a propunerilor de modificare), proiectul a trecut neobservat jurnaliștilor.

Diferențele între forma Cioloș și forma Tudose

În forma Guvernului Tudose, se abrogă Legea nr. 90/2001, iar pentru membrii Guvernului se stabilesc următoarele condiții (art. 17):

„a) au cetăţenia română şi domiciliul în ţară;

b) se bucură de exerciţiul drepturilor electorale;

c) nu au suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea”.

În forma Guvernului Cioloș, prevederea avea următorul conținut: „Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, şi nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 45 alin. (1)”.

Or, la art. 45 alin. 1 figurau o serie întreagă de incompatibilități:

„(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu:

a) orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator;

b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial;

c) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice;

d) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile prevăzute la lit. c);

e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor prevăzute la lit. c);

f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;

g) calitatea de comerciant persoană fizică;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) o funcţie publică încredinţată de un stat sau de un organism străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte”.

Toate aceste incompatibilități nu au fost și ele preluate de Guvernul Tudose, așa cum a fost preluată prevederea care ar permite persoanelor condamnate penal să devină premier sau miniștri după reabilitare.

Potrivit Codului Penal, există două tipuri de reabilitare, de drept și judecătorească.

Cea de drept (art. 165) intervine „în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune”.

Cea judecătorească (art. 166) poate interveni la cerere, după îndeplinirea unor termene:

a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani;

b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

c) 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;

d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, considerată executată ca urmare a graţierii, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate.