Europarlamentarul Țapardel, nemulțumită de Parlamentul European: România este discriminată în UE

Data publicării:
tapardel

Europarlamentarul PSD Claudia Ţapardel consideră că România este discriminată la nivelul Uniunii Europene prin organizarea a două evenimente importante în această săptămână în Parlamentul European, ambele referitoare la situaţia din ţara noastră, la reforma sistemului judiciar şi la statul de drept.

„Două evenimente importante ţin capul de afiş în această săptămână în Parlamentul European. Luni, Comisia LIBE a Parlamentului European va avea o şedinţă extraordinară pentru a avea un schimb de opinii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, referitor la situaţia din România, iar miercuri, 3 octombrie, deputaţii europeni vor discuta despre reforma sistemului judiciar din România şi statul de drept, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă. (...) Felul în care cele două dezbateri au fost programate, tematica abordată arată foarte clar că România este discriminată la nivelul Uniunii Europene şi, în niciun caz, nu este o dovadă de unitate la nivel european, mai ales că viitorul UE este şi aşa extrem de încercat de numeroase provocări”, a precizat Claudia Ţapardel, potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres.

Europarlamentarul social-democrat îşi exprimă „nemulţumirea faţă de presiunea uriaşă care se face asupra ţării noastre, prin cele două dezbateri legate de România într-o singură săptămână”.

„În calitate de europarlamentar al României, îmi exprim nemulţumirea faţă de presiunea uriaşă care se face asupra ţării noastre, prin cele două dezbateri legate de România într-o singură săptămână. Este o situaţie fără precedent care, din păcate, nu face decât să lovească în imaginea României pe plan extern. Este scandalos ce se întâmplă în Comisia LIBE, acolo unde iniţial trebuia să aibă loc o dezbatere, de altfel necesară, despre protocoalele secrete şi efectele acestora în justiţia din România. În câteva ore, totul a fost schimbat, urmând ca membrii Comisiei Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European să discute, în prezenţa prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, situaţia din România, dar din perspectiva independenţei justiţiei şi respectării statului de drept. Iar totul se face fără ca reprezentanţii instituţiilor de la Bucureşti să fie invitaţi pentru a prezenta poziţia ţării noastre”, a declarat europarlamentarul social-democrat Claudia Ţapardel.

În opinia acesteia, „dezbaterea din plenul Parlamentului European, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă, ar fi fost normală dacă s-ar fi axat pe teme ca viitorul UE şi proiectele foarte importante legate de preluarea de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene”.

„Nu trebuie uitat contextul politic în care se desfăşoară toate aceste acţiuni împotriva României şi actorii politici implicaţi. Vârf de lance este Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European, care este în plină campanie electorală şi aspiră să îi ia locul lui Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene, fiind susţinut puternic de cancelarul german, Angela Merkel. Este un joc murdar înainte de alegeri, în care fiecare îşi vede strict interesul personal şi este dispus să facă orice pentru voturi, iar cel mai bun exemplu aici este liderul popularilor europeni, Manfred Weber, care conduce această ofensivă împotriva României. De asemenea, este un atac sistematic la adresa Guvernului social-democrat de la Bucureşti, ales în mod legitim, dar şi un atac concertat asupra social-democraţiei europene în contextul în care majoritatea guvernelor social-democrate din Uniunea Europeană se confruntă cu astfel de atacuri din partea adversarilor politici”, a susţinut europarlamentarul social-democrat.

Ţapardel apreciază că „în tot acest context se poate vorbi chiar şi de rea credinţă, în condiţiile în care premierul Viorica Dăncilă, dar şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, au prezentat zilele trecute la Bruxelles, în cadrul întâlnirilor cu oficiali europeni de prim rang, situaţia reală din România, acolo unde independenţa justiţiei şi statul de drept sunt respectate cu stricteţe”.

„Este o campanie de defăimare a României, la care iau parte politicieni europeni, aflaţi în propriile campanii de imagine, împreună cu o parte a europarlamentarilor români. Este regretabil că unii colegi români contribuie activ şi sunt de acord cu felul în care imaginea României este distrusă pe plan extern pentru nişte interese politice mărunte şi de moment”, a mai declarat Claudia Ţapardel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei