Eugen Tomac: Guvernul stă și chefuiește la mare în plină apocalipsă a pestei porcine

Data publicării:
eugen tomac

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, susţine că Guvernul tratează cu „dispreţ” temele serioase cu care se confruntă societatea, iar în plin scandal al pestei porcine membrii Executivului „chefuiesc” la Neptun.



„Ne aflăm într-o perioadă în care, din punct de vedere politic, avem un Guvern care tratează cu un dispreţ nemaiîntâlnit în viaţa politică temele serioase cu care confruntă societatea. Ne aflăm într-o apocalipsă a pestei porcine şi acest Guvern în loc să se îndrepte cu maximă atenţie către o problemă care frământă toată societatea stă şi chefuieşte de câteva zile la mare şi discută despre cum se pot salva ei între ei. Este incredibil acest lucru şi este încă o dovadă că România are nevoie de o opoziţie vie, iar noi, ca partid, trebuie să tragem acest semnal de alarmă pentru că românii trebuie să ştie un lucru fundamental - această guvernare este o guvernare antinaţională. Vor ca românii în gospodării să nu mai crească niciun porc iar industria este pusă la pământ de un Guvern al trădării naţionale", a afirmat Eugen Tomac, sâmbătă, la Palatul Parlamentului.

Liderul PMP a susţinut că formaţiunea sa politică are obligaţia de a milita pentru crearea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul gestionării pestei porcine africane.

„Avem obligaţia să milităm pentru crearea acestei comisii de anchetă parlamentară pentru că este incredibil cum în jurul României toată lumea nu se confruntă cu această problemă, iar la noi ţăranii sunt pur şi simplu umiliţi şi lăsaţi fără porcul de Crăciun", a spus Tomac.

Lideri ai PMP s-au reunit sâmbătă, la Palatul Parlamentului, într-o şedinţă a Colegiului Naţional.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri