Elena Udrea: Observ o nouă încercare de implicare artificială a mea în dosarul Microsoft
Data publicării:
"Observ o nouă încercare de implicare artificială a mea în dosarul Microsoft - se vorbeşte acum despre faptul că nu aş fi punctat într-o declaraţie de avere din 2009 o sumă de aproximativ 100.000 de euro cu care Dorin Cocos şi-ar fi împrumutat una dintre firme. De aceea, vreau să punctez câteva lucruri:
1. Nu am declarat împrumutul în declaraţia de avere, pentru că nu am ştiut de el, deoarece fostul soţ nu mi-a spus. 2. Pe de altă parte, nu cred că s-a încercat ascunderea împrumutului cât timp a fost înregistrat în actele societăţii. Deci, la vedere. 3. Am completat întotdeauna declaraţiile de avere în conformitate cu informaţiile pe care le-am primit de la contabilii fostului meu soţ. 4. Legea ANI are o problemă pentru că te obligă să îţi asumi pe proprie răspundere operaţiunile făcute de alţii. Evident că te poţi afla sau poţi fi indus în eroare! Spre exemplu, dacă Dorin Cocoş îi cumpăra o maşină amantei, cu siguranţă nu m-ar fi informat de acest lucru pentru a-l trece în declaraţia de avere.
Îmi arăt toată disponibilitatea în faţă ANI şi a Parchetului de a lămuri această situaţie şi orice alt tip de speculaţie care s-ar putea genera. Nu am absolut nimic de ascuns." a scris liderul PMP pe pagina de Facebook.