„În perioada 25-26 martie 2016 a avut loc, la Sinaia (România), cea de-a IV-a sesiune a Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial”, se arată într-un comunicat.
Prezenta reuniune a Comisiei comune este prima întâlnire după o pauză de 10 ani, menționează MAE, care precizează că reuniunea s-a desfășurat „într-o atmosferă deschisă şi constructivă”, marcând un nou important pas în direcția studierii problemelor care intră în competența Comisiei.
În urmă cu doi ani, mai exact în primăvara lui 2013, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara că România va relua în toamna anului respectiv negocierile cu Rusia pe tema tezaurului. Mugur Isărescu spunea atunci că a făcut un jurământ pentru recuperarea celor peste 90 de tone de aur.
„Părțile au continuat schimbul de opinii privind diferite aspecte referitoare la Tezaurul României, inclusiv la valorile Băncii Naţionale a României depuse la Moscova în timpul Primului Război Mondial, precum şi la restituirile din 1935 şi din 1956 de către Uniunea Sovietică a unor părți din valorile românești”, informează comunicatul MAE.
Pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Declarația comună a miniștrilor Afacerilor Externe, din 2003, părţile au convenit:
- dinamizarea activităţii Comisiei comune
- aprofundarea activității de identificare a documentelor în arhive
- inițierea elaborării unor publicații comune
- înființarea unor grupuri comune de experți pentru cercetarea documentelor de arhivă referitoare la tematica activității Comisiei.
Partea rusă a exprimat mulțumiri Băncii Naționale a României pentru sprijinul logistic oferit bunei desfășurări a sesiunii Comisiei comune.
Părțile au convenit ca următoarea sesiune a Comisiei comune să aibă loc în Federația Rusă, la Moscova, în a doua parte a anului 2017.
Odiseea Tezaurului de la Moscova începe în decembrie 1916 când în gara din Iaşi au fost încărcate în 17 vagoane, 1738 de lăzi pline cu lingouri de aur, bijuteriile Reginei Maria şi obiecte de patrimoniu cultural extrem de preţioase, toate estimate la peste 320 milioane lei-aur. Transferul a fost garantat de ţarul Rusiei, vărul Reginei Maria, şi de către marile puteri, Anglia şi Franța.
Tezaurul care urma să ia drumul Rusiei țariste includea trei categorii principale de valori.
Prima era compusă din arhive ale statului, documente, manuscrise preţioase, colecţia de monede a Academiei Române, tablouri de patrimoniu printre care lucrări importante semnate de Grigorescu, Amann şi Luchian, cărţi rare, odoarele mănăstirilor din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, precum și colecţii ale multor instituţii publice şi particulare.
A doua categorie o reprezintă efectele publice şi alte valori, cum ar fi acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit și gajurile Muntelui de Pietate.
În fine, a treia categorie o reprezenta aurul, respectiv 93,4 tone de aur, din care 91 de tone în monede istorice de aur, care aparţineau persoanelor private, companiilor şi băncilor particulare din România şi 2,4 tone de lingouri de aur, care aparţineau Băncii Naţionale a României. Până şi inelul domnitorului Vasile Lupu a luat drumul Kremlinului.
Lipsită de tehnica modernă de luptă şi de ajutoarele materiale promise de aliaţi, armata română, intrată în Primul Război Mondial în august 1916, s-a văzut nevoită să se retragă de pe aproape trei sferturi din teritoriul ţării. În faţa invaziei Germaniei, autorităţile române au încercat salvarea obiectelor de patrimoniu de interes naţional.
Bucureştiul a fost ocupat la începutul lui decembrie şi guvernul s-a retras la Iaşi
Decizia de a deplasa bunurile cele mai importante ale naţiunii române în 1916 de la Bucureşti la Iaşi s-a datorat contextului foarte tulbure al începutului participării române la Primul Război Mondial. După o campanie victorioasă în sudul Transilvaniei, armata română, obligată să lupte pe două fronturi, a pierdut teren şi, în cele din urmă, Muntenia a fost invadată de către trupele puterilor centrale, Bucureştiul a fost ocupat la începutul lui decembrie şi guvernul s-a retras la Iaşi. În acele momente, cele mai importante bogăţii, aurul BNR, rezervele băncilor şi bunuri de mare valoare ale Acadademiei Române şi ale bisericii au fost şi ele evacuate în Moldova, la Iaşi.
Au fost trimise la Iaşi ca sa ia drumul Moscovei valori inestimabile existente în mănăstirile din Muntenia şi Moldova. Odoarele bisericii române, o avere uriaşă din care nu lipseau cele mai reprezentative opere ale epocii brâncovenilor şi basarabilor, rodul gândirii marilor cronicari şi cărturari.
În decembrie 1916, primul-ministru Ion I.C. Brătianu i-a cerut părerea lui Mauriciu Blank, administrator al Băncii Marmorosch-Blank, în legătură cu trimiterea tezaurului la Moscova. Bătrânul bancher l-a sfătuit să nu-l trimită sub nici o formă în Rusia, ci mai degraba în Anglia. La replica lui Brătianu că ar trebui plătită o primă de asigurare de 10 milioane lei aur, Mauriciu Blank ar fi spus: „Consider că, într-o vreme când se prăpădesc miliarde prin război, o primă de asigurare chiar de 10 milioane pentru tezaurul țării noastre nu este exagerată".
„Nu era bolșevică, însă nu era o țară sigură. Autoritatea guvernului și a țarului era deja pusă în discuție. Apoi, în februarie 1917 a izbucnit revoluția burghezo-democratică, țarul a fost detronat și a început lunga agonie a autorităților ruse, care au fost confruntate înoctombrie/noiembrie de revoluția bolșevică”, a spus Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României.
Asigurări din partea ruşilor pentru integritatea depozitelor, în scris
În 1917, Nicolae Titulescu, pe atunci ministru de Finanţe, a primit în scris asigurări din partea ruşilor pentru integritatea depozitelor. Aşa se face că în data de 27 iulie 1917 a fost trimis la Moscova un alt transport cu valori ale BNR. Sub ameninţarea spargerii frontului spre Iaşi, în cele 24 de vagoane au fost încărcate valori de aproape 1,6 miliarde lei aur aparţinând Băncii Naţionale şi 7,5 miliarde de lei, aur, bijuterii, tablouri şi alte diferite depozite ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni. Toate acestea, aşa cum se specifica în documente, trec sub garanţia guvernului Rusiei în ceea ce priveşte securitatea transportului, depozitării, precum şi a înapoierii în România. În total, valoarea tezaurului depozitat se ridica la 11 miliarde lei-aur.
„Să nu vorbim de lei-aur, pentru că lucrurile sunt sofisticate şi mai greu de înţeles. Dar avem un termen de comparaţie mult mai simplu. Anume în momentul de faţă în tezaurul BNR sunt 103,7 tone de aur. Deci între 99 de tone şi 103,7 tone nu e mare diferenţă. deci putem să spunem, pe de o parte, că această cantitate de aur din tezaurul BNR e egală sau aproape egală cu cantitatea de aur trimisă în voiaj în Rusia. Cât priveşte valoarea ei, aţi văzut că BNR publică lunar un comunicat în care dă şi valoarea tezaurului de aur al BNR. Această valoare este variabilă, în funcţie de preţul internaţional al aurului. Când 3 miliarde de euro, când 4 miliarde de euro, când sub 3 miliarde de euro, după cum merge preţul aurului în lume aşa merge şi valoarea respectivă, iar valoarea de la Moscova este în jurul acestei sume”, a spus Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
În 1917, bolșevicii preiau puterea cu forța în Rusia, iar în ziua de 13 ianuarie 1918, Lenin rupe relațiile diplomatice cu România. Fondul român de aur este declarat intangibil pentru autorităţile de la Bucureşti. Bolşevicii sechestrează practic tezaurul, oficial însa declara ca își asumă răspunderea de a-l „conserva” şi de a-l înapoia poporului român la o dată neprecizată.
În anul 1922, BNR a făcut un schimb de dosare privind documentele Tezaurului cu Guvernul rus. Dosarul a fost şi este păstrat cu sfinţenie, sub cheie, în seiful Băncii Naţionale a României.
„Acest dosar se află în original în fişetul guvernatorului. Acest dosar a fost transmis de la guvernator la guvernator. Despre asta nu s-a vorbit. Nici în anii comunismului nu s-a vorbit despre aşa ceva, dar chiar în anii comunismului s-au schimbat guvernatori şi fiecare dintre guvernatori a predat următorului guvernator acest dosar”, a spus Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
O obligaţie asumată de fiecare guvernator
Actualul guvernator al BNR, Mugur Isărescu, a povestit cum s-au petrecut lucrurile în septembrie 1990, atunci când domnia sa a preluat conducerea băncii centrale: După ce s-a făcut întregul proces de predare/primire, după ce vechiul guvernator l-a plimbat prin toată banca şi i-a arătat banca, i-a prezentat personalul, la sfârşit, cu un aer chiar aşa... misterios, l-a invitat în birou, a încuiat uşa şi a descuiat un fişet din care a scos acest dosar şi cu solemnitatea necesară i-a spus: Iată că îndeplinesc o cerinţă, o cutumă, o obligaţie asumată de fiecare guvernator să păstreze sub cheie în condiţii de securitate deplină acest dosar şi să îl predea mai departe.
România nu a încetat niciodată să revendice restituirea patrimoniului nostru cultural care a fost trimis doar spre păstrare, la Kremlin. După Marele Război, diplomaţii români au încercat să obţină tezaurul, însă negociatorii ruşi au lansat ideea plină de cinism că ar fi dispuşi sa-l înapoieze doar la schimb cu Basarabia.
Şi totuşi, de ochii lumii, în două rânduri, bolşevicii au restituit României câteva obiecte din uriaşul tezaur. Prima dată s-a întâmplat în 1936, când la Bucureşti au revenit unele valori culturale şi rămăşiţele pământeşti ale lui Dimitrie Cantemir. După ce România a căzut în sfera de influenţă sovietică, şansele de mai primi ceva înapoi de la atotputernicii de la Moscova au devenit aproape nule.
Odată cu sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, România a fost tratată drept ţară învinsă şi a fost obligată să plătească daune de război uriaşe Uniunii Sovietice. Ţara a fost ocupată şi spoliată sistematic de către bolşevici, aceiaşi bolşevici care au refuzat sistematic restituirea tezaurului.
Tezaurul s-a intors acasă?
Şi totuşi, în vara anului 1956, propaganda lui Gheorghe Gheorghiu Dej anunţa cu mare satisfacţie că tezaurul s-a intors acasă.
„Miercuri dimineață, s-a deschis la Galeria Naţională a Muzeului de Artă al Republicii Populare Române expoziţia Tezaurul artistic şi istoric restituit de guvernul Uniunii Sovietice. Actul înapoierii tezaurului în preajma marii noastre sărbători naţionale vine să se înscrie ca o nouă şi grăitoare dovadă a prieteniei ce ne leagă de marele popor”, a spus acesta.
Nici vorbă de restituirea tezaurului, ci numai a unor obiecte. Este drept, valori inestimabile pentru care cultura românească a suferit vreme de câteva decenii. Tablorile lui Grigorescu, dar şi cloşca cu puii de aur s-ar fi întors acasă, deși acest aspect este controversat. Din 93,4 tone de aur s-au reîntors acasă doar 33 de kilograme. Practic egal cu zero.
Problema restituirii tezaurului a fost reluată şi de Nicolae Ceauşescu. Abia instalat în martie 1965 şi confirmat de Congresul P.C.R. din iulie 1965 în „vârful piramidei" politice de la Bucureşti, în timpul primei sale vizite la Moscova a ridicat problema Tezaurului într-o întrevedere cu Leonid Brejnev.
„A fost un subiect important discutat la mai multe întâlniri româno-sovietice în anii '60 şi la începutul anilor '70. Sigur, poziţia părţii sovietice a fost de negare vehementă”, a precizat Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României.
„Nu ştim, nu cunoaştem, o să cercetăm”
După căderea comunismului, problema tezaurului pierdut a fost ridicată de Ion Iliescu în timpul întâlnirii cu Mihail Gorbaciov şi de Nicolae Văcăroiu în timpul întrevederii cu Boris Elţîn. De fiecare dată, răspunsul ruşilor a fost acelaşi - nu ştim, nu cunoaştem, o să cercetăm.
Cristian Diaconescu a fost direct implicat în negocierile cu partea rusă. El a fost şeful diplomaţiei române în anul 2003, când România şi Federaţia Rusă au semnat tratatul politic de bază şi acodul conex, care conţinea şi o referire la tezaurul românesc.
„Poziţia Federaţiei Ruse era de negare totală. Deci, din punctul lor de vedere, până în 2001 considerau că tot ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul Primului Război Mondial - 1916-1917 - atunci când tezaurul a plecat ca şi un depozit fortuit în Rusia, reprezenta un element istoric faţă de care afirmau că nu au niciun fel de probe, că nu existau documente. Sigur, la afirmaţiile noastre în ceea ce priveşte restituirea unor obiecte care s-au aflat în tezaur - în 1956, înainte, în 1994, după discuţia cu preşedintele Ion Iliescu, spuneau: da, sunt nişte obiecte, au fost gesturi de bune intenţii, dar nu reprezintă o confirmare a tezaurului şi nicio confirmare a faptului că ar exista o obligaţie a părţii că un astfel de bun de patrimoniu în integralitatea sa să fie restituit României. Deci, practic, nu recunoşteau absolut nimic în legătură cu acest tezaur”, a relatat Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României.
„După mai multe întruniri ale comisiei mixte de istorici din România şi Rusia, practic, de câţiva ani de zile, comisia nu s-a mai întrunit sub diverse pretexte. Practic suntem în aşteptarea momentului favorabil pentru a relua discuţiile. Se folosesc de diverse pretexte cum că o parte din vechea comisie rusă nu mai este activă sau chiar că membrii ai acesteia au decedat şi că Academia Rusă e în reorganizare şi incă nu s-a decis o nouă componenţă a comisiei din partea rusă”, declara în 2013 Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului naţional de Istorie a României.
„În general, România a încercat obţinerea bunăvoinţei la cel mai înalt nivel. Uneori, această bunăvoinţă s-a exprimat practic aruncând peste gard câteva obiecte dintr-un tezaur cu o valoare enormă. Pe de altă parte, cum ştiţi din declaraţiile liderilor sovietici, mai ales, după ce se realiza această simbolică restituire, Bucureştiul primea un mesaj standard: uitaţi de tezaur, asta este tot, nu mai avem ce să discutăm. Aceste mesaje se primeau de natură formală. De natură informală, evident, că se transmiteau şi alt gen de mesaje, dar care mergeau în aceeaşi direcţie - fie tezaurul s-a consumat pentru sprijinirea Internaţionalei Socialiste sau pentru părţile comuniste, fie tezaurul a fost folosit ca despăgubire de război pe acea revendicare, care şi azi mai apare în retorica Moscovei, mai ales a Ministerului de Externe, în ceea ce privește despăgubirile pe care le-ar datora România după momentul Basarabia 1941 şi tot ceea ce s-a întâmplat după acea perioadă”, a spus Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României.
De fiecare dată, Moscova a găsit noi motive de a arunca în derizoriu subiectul tezaurului...
„Ceea ce lipsește între țările noastre este dialogul. Dialogul la diferite nivele. Vedeți, chestiunea tezaurului, am auzit de ea, nu sunt un specialist. Este doar una din chestiunile istoriei noastre comune, care este mai pozitivă decât cred mulți din această țară. Cred că această problemă este în primul rând de competența istoricilor. Ei trebuie să se așeze și să vadă toate aspectele legate de acest lucru: cum să transportăm, cum să discutăm, unde să căutăm, și dacă acest lucru va fi eficient, în paralel, va trebui totodată să ridicăm nivelul discuțiilor noastre politice, nu numai din când în când, ca să fim parteneri previzibili, deschiși și cinstiți. Și atunci, în viitor, putem ajunge și la discutarea aspectelor istoriei noastre. Nu este ușor. Sunt lucruri care nu au fost rezolvate atâția ani și nu pot fi rezolvate dintr-o mișcare. Discuțiile, atmosfera de încredere, înțelegerea faptului că suntem vecini, că suntem parteneri, ne vor duce mai aproape de discutarea acestor chestiuni complicate a istoriilor noastre”, a precizat Oleg Malginov, ambasadorul Rusiei la Bucureşti.
„În ceea ce priveşte România, voinţa politică este totală. Probleme sunt de partea cealaltă. Acolo sunt multe semne de întrebare, sunt multe negaţii, sunt două tipuri de discurs- unul public, pentru stenograme, în care este luat nu în braţe, altul în pauze, când nu se stenografiază şi când sunt exclamate semne de întrebare: oare este, oare nu a fost cheltuită, nu a fost distrusă...
În tratatul semnat în anul 2003, partea rusă a agreat constituirea unei comisii de istorici români şi ruşi care să studieze problema tezaurului.
„Noi am stabilit raportul juridic în acel moment, foarte important. Acum ţine de cei care pot şi au datele necesare pentru a potenţa acest raport juridic să acţioneze”, a spus Cristian Diaconescu.
Așadar, subiectul rămâne deschis şi, în acelaşi timp închis, o problemă mereu delicată în relaţiile diplomatice dintre România şi Rusia.
