Dragnea vrea aprobarea urgentă a OUG 14 în Parlament
Data actualizării: Data publicării:
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a cerut aprobarea rapidă a Ordonanței de Urgență 14 care abrogă OUG 13 prin care au fost modificate Codurile Penale, într-un comunicat trimis colegilor săi din Parlament. Liderul social-democraților a precizat că există o „cvasiunanimitate pe acest subiect”, deci respingerea acestei ordonanțe este exclusă și dezbaterile sunt inutile.
„În calitate de președinte al Camerei Deputaților şi de președinte al PSD, fac un apel către toți colegii din Parlament ca în cel mai scurt timp pe care ni-l permite procedura să adoptăm legea de aprobare a Ordonanței 14 privind abrogarea modificărilor Guvernului la cele două coduri. Înțeleg că toate partidele parlamentare își doresc acest lucru. Deci avem o cvasi-unanimitate în acest sens, ceea ce înseamnă că o respingere a OUG 14 este exclusă, iar prelungirea dezbaterilor pe acest subiect nu se justifică. ”, a precizat Liviu Dragnea.
De asemenea, liderul PSD a precizat că dat fiind că este vorba despre o ordonanță de urgență, actul normativ trebuie dezbătut în regim de urgență.
„Am văzut că unele partide au cerut dezbaterea în procedură de urgență a OUG 14. Nu e nevoie de o solicitare expresă pentru acest lucru. Întrucât e vorba de o ordonanță de urgență, ea trebuie dezbătută în regim de urgență. Așa spune Constituția României la art. 115, alin. 5. Ceea ce solicit eu este ca această procedură de urgență să fie parcursă în cel mai scurt timp permis de regulament, astfel încât Parlamentul să voteze pentru abrogarea Ordonanței 13 și să trimită rapid legea spre promulgare”, a explicat președintele Camerei Deputaților.
Cerința lui Liviu Dragnea vine în condițiile în care luni, în şedinţa Birourilor Permanente ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu s-a opus discutării în regim de urgență a OUG 14, potrivit stenogramei ședinței.
Decizia CCR a reaprins temerea că OUG 14, care are un articol neconstituțional, ar putea fi respinsă de Parlament și astfel OUG 13 ar putea intra în vigoare.
Ordonanța de Urgență nr. 14, adoptată duminică de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial. Prin această Ordonanță a fost abrogată în întregime OUG 13/2017 de marți noaptea și s-a au ajustat două texte din Codul de procedură penală exact așa cum a spus CCR în deciziile nr. 586/2016 și nr. 614/2016.
Totuși, în textul acestei Ordonanțe s-a strecurat o posibilă capcană. Specialiştii spun că, printre articolele menite să readucă procedura penală la forma anterioară actului adoptat de guvern în seara de 31 ianuarie, s-a strecurat şi o prevedere contrară Legii fundamentale.
Eroarea se referă la articolul 25 al Codului de procedură penală. Articolul din OUG 14 spune că, în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, instanța nu ar trebui să soluționeze chestiunea prejudiciului, ci închide dosarul și gata. Dar CCR a spus deja că trebuie să fie soluționată și această chestiune, chiar dacă dosarul se închide. Astfel, acest articol din ordonanță este neconstituțional.