Dragnea și Dăncilă, versiuni diferite în privința noului fond de investiții: 10 miliarde de lei sau de euro?
Data actualizării: Data publicării:
Premierul Viorica Dăncilă a fost prinsă din nou cu temele nefăcute. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a vorbit în urmă cu două zile despre înfiinţarea, de către Guvern, a unui fond de investiţii de 10 miliarde de euro. Şefa Guvernului ştie însă că ar fi vorba de 10 miliarde de lei. Pusă faţă în faţă cu declaraţia şefului de la partid, Viorica Dăncilă nu a vrut să îl contrazică.
Viorica Dăncilă, premierul României: Trebuie să găsim și alte oportunități de a dezvolta localitățile rămase în urmă și în acest sens avem această abordare, acest fond de investiții care are alocată o sumă de 10 miliarde de lei.
Reporter: De lei sau de euro?
Viorica Dăncilă: De lei.
Reporter: D-nul Dragnea a spus euro.
Viorica Dăncilă: Eu știu de 10 miliarde de lei, poate d-nul Dragnea are dreptate, eu așa știam. Nu m-am uitat încă atent pe cifrele din buget. Important este că acest proiect la nivel național vrea tocmai ca fiecare localitate să aibă cele necesare și încercăm să găsim mai multe modele pentru dezvoltare.