Liviu Dragnea i-ar fi cerut demisia premierului Sorin Grindeanu, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu acesta şi cu membri din Executiv, luni seară, la sediul partidului din Băneasa. Liderul PSD ar fi amenințat că îi retrage sprijinul politic, fiind nemulţumit de întârzierile în aplicarea unor măsuri din programul de guvernare.
Actualizare 14.00. Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, neagă că PSD i-ar fi cerut demisia premierului Sorin Grindeanu. El refiuă să spună și dacă liderii partidului vor merge pe o remaniere guvernamentală sau pe schimbarea întregului guvern, în frunte cu premierul.
În cadrul discuţiilor care au avut loc la sediul PSD, luni seară, ar fi fost puse pe masă toate variante, de la remanierea unor miniștri care nu au îndeplinit cerințele din programul de guvernare și până la demisia întregului guvern. Potrivit surselor Digi24, din ce în ce mai mulți social-democrați vor ca întregul guvern să plece. Situați se complică aici, pentru că Sorin Grindeanu nu pare dispus să recurgă la acest gest.
De asemenea, potrivit News.ro, Liviu Dragnea i-ar fi reproşat lui Sorin Grindeanu întârzierile aplicării unor măsuri din programul de guvernare, printre care neimplementarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi i-ar fi cerut demisia spunându-i că îi va retrage spijinul politic.
De altfel, preşedintele PSD declara, duminică seară, că nu este exclusă o schimbare a Guvernului în ansamblul său, în cazul în care partidul va ajunge la concluzia că acest lucru este necesar, Dragnea precizând că nu este o variantă pe care să o dorească.
Întrebat dacă este posibilă schimbarea Guvernului, Liviu Dragnea a răspuns: „Încă nu ştiu. Eu nu vreau să ajungem la această soluţie (...) Dacă o să ajugem la concluzia că n-avem altă variantă, o să propunem şi pe asta, dar eu nu vreau să ajungem acolo.”
La o întrebare privind reacţia partidului în cazul în care Sorin Grindeanu va refuza să demisioneze, în pofida unei eventuale decizii a PSD, Dragnea a răspuns: „Nici n-am văzut unde e soba, unde e drobul de sare şi vorbim de drobul de sare de câteva zile (...) Nu cred că Sorin Grindeanu va proceda ca Radu Vasile. Nu cred că se va ajunge acolo dar, repet, nu ştiu dacă se va propune lucrul ăsta”.
Liviu Dragnea a mai spus, duminică, că a fost încheiată evaluarea miniştrilor în interiorul PSD, urmând ca pachetul de propuneri pentru remedierea întârzierilor în aplicarea programului de guvernare să fie finalizat în cursul zilei de luni.
Anterior, premierul Sorin Grindeanu afirma, într-o postare pe Facebook, că România are astăzi în faţă mai multe oportunităţi, care o pot îndrepta decisiv pe drumul progresului şi prosperităţii, dar că pentru asta este nevoie de stabilitate şi predictibilitate. El amintea că votul din decembrie 2016 a arătat că şi românii vor acelaşi lucru „un guvern cu largă susţinere parlamentară şi stabil”, iar încrederea acordată de români „nu poate fi înşelată cu noi schimbări, noi crize politice, eventual alte alegeri - într-un cuvânt instabilitate”.
Citeşte şi: Câteva zile în care Dragnea a pierdut masiv. Iar Grindeanu îi poate face o mare surpriză